Criza economică şi măsurile guvernamentale de reducere a salariilor şi a pensiilor au dat o lovitură grea programului Prima Casă. Dacă în prima etapă a programului se înregistraseră în Bihor peste 300 de dosare aprobate şi creditate, de la debutul părţii a doua de la sfârşitul lunii martie şi până la începutul lunii iunie au fost aprobate doar 74 de dosare.

Prima Casă II este tot mai puţin căutată de potenţialii cumpărători de locuinţe. Până în 15 mai 2010, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a aprobat circa o mie de dosare de credit, ceea ce înseamnă o medie zilnică de 80 de dosare, comparativ cu 120 de dosare pe zi în ianuarie-februarie 2010. În octombrie 2009, numărul dosarelor primite zilnic de Fond ajungea la 200.
Numărul dosarelor aprobate, respectiv al cumpărării de locuinţe a crescut în partea a doua a lunii mai. Astfel, conform informaţiilor furnizate de specialiştii Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, până la 1 iunie 2010 au fost aprobate 2.703 garanţii prin programul Prima Casă II, în valoare totală de 111.076.427 euro. Pentru judeţul Bihor s-au aprobat 74 de garanţii în valoare de 2.530.731 euro, valoarea medie a unui credit aprobat fiind în jurul a 34.000 de euro.
În proporţie covârşitoare creditele aprobate în Bihor au fost utilizate pentru cumpărarea de apartamente vechi. "Dezvoltatorii imobiliari ţin preţul apartamentelor noi la un nivel destul de ridicat. Reducerile sunt nesemnificative şi trebuie să se ţină seama că puterea de cumpărare a cetăţenilor a scăzut din cauza crizei şi va scădea şi în viitor", ne-a declarat un specialist în intermedieri imobiliare.
Prin programul Prima Casă II s-a încercat stimularea construcţiei de locuinţe noi în regie proprie sau individual. Pentru aceasta a fost majorat plafonul de garantare până la 75.000 de lei în cazul constituirii unor asociaţii de cel puţin şapte persoane. Apoi, condiţia ca asociaţia să deţină în proprietate un teren pe care să îl împartă apoi în părţi egale a complicat şi mai mult lucrurile, îndepărtând clienţii de această variantă. Nici cea de-a doua variantă de construire, în regie proprie şi cu un plafon de garantare de 70.000 de euro, nu s-a dovedit atractivă. Singura metodă agreată, în scădere şi ea, a rămas contractarea unui credit pentru cumpărarea unui apartament vechi, mai accesibil ca preţ, garantat până la 60.000 de euro.
Până în momentul intrării în funcţiune a programului Prima Casă II, valoarea totală a apartamentelor achiziţionate la nivel naţional se ridică la mai mult de 803 milioane de euro.