Preşedintele PSD Bihor, Mihai Bar, implicat într-un accident de circulaţie
Pe Drumul Naţional Oradea-Deva, pe raza comunei Sâmbăta, a avut loc, ieri dimineaţă, un accident de circulaţie, al cărui victimă a fost preşedintele PSD Bihor, fostul deputat Mihai Bar. Acesta se îndrepta spre Nucet, pentru a participa la zilele oraşului.
În dimineaţa zilei de ieri, liderul social-democraţilor bihoreni, Mihai Bar, aflat într-un autoturism marca Renault Megane, se îndrepta spre Nucet, unde trebuia să participe la ceremoniile prevăzute în programul pregătit pentru sărbătorirea zilei oraşului. În localitatea Sâmbăta, însă, a fost implicat într-un incident rutier, în încercarea de a evita coliziunea cu un camion, intrând într-un copac. Maşina de mare tonaj se afla în faţa autoturismului condus de preşedintele PSD Bihor, iar în apropiere de trecerea de cale ferată a virat spre stânga, fără însă să semnalizeze această manevră. Observând prea târziu intenţia şoferului din faţa sa, Mihai Bar a încercat să-l depăşească prin dreapta, însă a ieşit de pe carosabil, izbindu-se de un copac aflat pe marginea drumului. "Maşina din faţă nu a semnalizat. Din cauză că şoseaua era udă, frânarea era mult mai dificilă, existând riscul să intre sub cealaltă maşină", ne-a declarat soţia fostului deputat. Deşi nesemnalizarea intenţiei de virare spre stânga a cauzat accidentul, şoferul camionului nu a oprit, continuându-şi drumul. Mihai Bar nu a aşteptat salvarea, acesta fiind adus de o cunoştinţă la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea. În urma primelor investigaţii, pacientul a fost diagnosticat cu o fractură la şold, fiind internat la secţia de chirurgie, în regim de ATI (anestezie - terapie intensivă). Potrivit directorului Spitalului Clinic Judeţean, Victor Babeş, starea de sănătate a lui Mihai Bar este bună, dar va rămâne internat din cauza problemelor pe care le are la şold. În prezent, poliţiştii efectuează cercetările pentru stabilirea exactă a modului în care a avut loc accidentul şi identificarea şoferului maşinii care a plecat de la locul faptei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.