Ieri, elevii şi dascălii Şcolii cu clasele I-VIII "Nicolae Bălcescu" s-au adunat pentru a doua oară în cursul acestei săptămâni într-un careu festiv, de această dată pentru a-i premia pe elevi pentru activităţile desfăşurate în cadrul Zilelor Şcoli.

"Ne-am întâlnit în partea a doua a festivităţilor dedicate Zilelor Şcolii pentru a face un bilanţ al activităţilor culturale, educaţionale şi sportive în care s-au implicat toţi elevii, dar şi pentru a-i premia pe cei care s-au evidenţiat", a afirmat Ioan Mocan, directorul instituţiei de învăţământ. Primii care s-au adunat în curtea şcolii pentru a-şi primi diplomele au fost elevii claselor I-IV, pentru care au fost pregătite aproximativ 150 de diplome şi cupe, acordate pentru participarea la concursurile de desene pe asfalt, de ghicitori, "cel mai bun povestitor", la expoziţiile, atelierele de creaţie şi competiţiile sportive. Pentru ca cei mici să nu se plictisească, momentele de premiere s-au intercalat cu programele artistice pregătite de colegii lor. Elevii din clasele I-a A, a II-a A, a II-a C şi a III-a C au făcut demonstraţii de dans ritmic, cei din a III-a A, de gimnastică ritmică, iar elevii din clasele a I-a D şi a IV-a D au prezentat un program de cântece. Colegii lor mai mari, din clasele V-VIII, s-au remarcat la sesiunea de comunicări pentru elevi, la concursul de eseuri şi cel de istorie, la expoziţia organizată de Catedra de limbi străine: "Şcoala - sufletul comunităţii" şi la activităţile cu caracter sportiv. "În cadrul acestor activităţi elevii au avut posibilitatea să se plimbe imaginar prin Europa, să viziteze castele şi să cunoască personalităţi ale culturii internaţionale, dar şi să realizeze diverse experimente", a afirmat Alina Deliman, consilierul educaţional..