Ieri dimineaţă, Carrefour Era şi-a deschis porţile pentru toţi doritorii de cumpărături. Chiar dacă la primele ore numărul celor care au ales să intre în noul hipermarket Carrefour a fost modest, pe parcursul zilei acesta a fost în continuă creştere.

Cei mai norocoşi dintre clienţi au fost întâmpinaţi de către organizatori cu un tort imens, preparat în laboratoarele hipermarketului, dar şi cu câte o cupă de şampanie. Surprizele nu s-au oprit aici. Primii 50 de cumpărători au fost răsplătiţi şi cu câte o diplomă care le conferă titlul de client de onoare şi cu diferite premii surpriză ce au constat în cosmetice, băuturi alcoolice sau obiecte promoţionale. Pe toată durata zilei, în centrul comercial s-au aflat doi animatori care au iniţiat diferite concursuri cu premii. De asemenea, în data de 24 martie va avea loc o tombolă la care pot participa toate persoanele care fac cumpărături până în 23 martie din Carrefour, premiul fiind de 3000 de euro. Până atunci, însă, din oră în oră sunt acordate cupoane cu o valoare de 50 de lei, iar cei care fac cumpărături de cel puţin 200 de lei primesc un cupon de magazin de 20 de lei.

"Ne bucurăm că orădenii au ales să ne treacă pragul în cursul zilei de azi (n.r. ieri) şi sperăm ca ofertele noastre să fie pe măsura aşteptărilor lor", ne-a declarat Roxana Cernica, director hipermarket Carrefour Oradea Era.