Premii la concursul de interpretare instrumentală de la Sibiu
Cinci elevi ai Liceului de Artă s-au întors cu premii de la Concursul naţional de interpretare instrumentală "Timotei Popovici" de la Sibiu.
În perioada 19 - 20 iunie, Liceul de Artă din Sibiu a găzduit cea de-a şasea ediţie a Concursului naţional de interpretate instrumentală "Timotei Popovici" pentru vioară şi corzi grave - violă, violoncel, contrabas, chitară şi harpă. La ediţia din acest an, au participat cinci elevi de la Liceul de Artă din Oradea, atât din clase primare, cât şi de gimnaziu şi liceu. Aceştia au concurat alături de elevi din 18 judeţe, printre care Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Piteşti, Sibiu, Satu Mare, Iaşi. Concursul se bucură de un interes din ce în ce mai mare în rândul copiilor care îndrăgesc muzica, în acest an participând elevi ai claselor I-IV şi V-VIII de la şcolile de muzică, dar şi tineri cu vârste de până la 18 ani. În concurs s-au prezentat cel puţin două piese din repertoriul universal la alegere, interpretate la vioară sau corzi grave. Din cei cinci elevi orădeni prezenţi la această competiţie, la secţiunea corzi grave - chitară, a participat Zoltan Szilaghy, din cls. a VI-a, pregătit de prof. Attila Szabo, care a primit şi premiul I la categoria la care a participat. "Cânt de mic la chitară, iar la această competiţie am participat şi anul trecut şi am obţinut tot locul I. Am avut emoţii şi a fost o surpriză pentru mine când s-au anunţat câştigătorii, deoarece nu m-am aşteptat să câştig şi de această dată", a afirmat Zoltan Szilaghy.
La secţiunea vioară, elevii au primit premiile II, III şi menţiune. Astfel, premiul II a fost câştigat de Olah Boglarka, din cls. a XI-a, premiul III a fost adjudecat de către Marian Balint, din cls. I, în timp ce Denis Vilaş, din cls. a V-a, a primit o diplomă de participare. Toţi aceşti elevi au fost pregătiţi de prof. Agneta Tokaji, avându-l corepetitor pe prof. Andrada Brisc.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.