Complexul Muzeul Ţării Crişurilor a decis să realizeze un proict cultural de anvergură dedicat evenimentului Marii Uniri. Pentru că este de la sine înţeles că un eveniment ca Centenarul va fi sărbătorit în toate colţurile ţării prin diverse manifestări aristice şi patriotice, instituţia a decis să se orienteze spre un program cu caracter ştiinţific şi educativ.

 

În acest sens, Muzeul Ţării Crişurilor a încehiat un protocol cu Muzeul Unirii din Alba Iulia, pentru a obţine acces la documente importante din acea perioadă, dar şi pentru a putea organiza expoziţii de mare impact pentru orădeni. „Avem coleg care se află în documentare la Muzeul Unirii de o săptămână”, a explicat managerul instituţiei, Aurel Chiriac. Una dintre dorinţele conducerii este să aducă masa lui Aurel Lazăr la Oradea, cum însă şansele sunt reduse, în mod sigur va exista o reproducere de înaltă calitate în casa memorială.

Pentru a duce la bun sfârşit proiectul, Muzeul a încheiat parteneriate cu Universitatea Oradea şi Inspectoratul Şcolar Bihor.

Prima etapă a proiectului a fost inaugurată ieri, 15 noiembrie 2017, când a avut loc „întâlnirea” cu Aurel Lazăr, care va fi prezentat de acum înainte vizitatorilor prin intermediul unui film cu valoarea documentară, în care Aurel Lazăr, interpretat de actorul Pavel Sârghi, le vorbeşte orădenilor. Acest tip de prezentare va fi aplicat în toate muzeele memoriale, pentru a spori dinamismul vizitelor. Proiectul va continua în 24 ianuarie 2018, cu prezentarea Principiilor wilsoniene şi implicaţiile lor pentru românii din Imperiul Austro-Ungar şi se va întinde pe tot parcursul anului, cu activităţi lunare, menite să prezinte contextul intern şi internaţional al Marii Uniri. În data de 12 octombrie va fi deschisă oficial expoziţia Bihorul...la spargerea lumii. „Ne-am inspirat cu acest titlu dintr-o inscripţie de pe crucea unui erou, aflată pe biserica din Rieni, în exterior. Pe ea scria „Mort în bătălia cea mare, la spargerea lumii”. Am realizat că aşa a fost perceput de oameni Primul Război Mondial şi că aveau dreptate, acest război a schimbat harta Europei”, a mai spus Aurel Chiriac.

O importantă parte din proiect revine şi Consiliului Judeţean Bihor. Pornind de la faptul că în casa lui Aurel Lazăr, în 12 noiembrie 1918, s-a descis participarea a 131 de delegaţi la votul de la Alba Iulia, un fapt istoric foarte important în procesul Marii Unirii, CJ Bihor a decis să monteze 131 de plăci comemorative individuale în memoria delegaţilor.

„Vom cere aprobarea de a monta aceste plăci pe case, dacă urmaşii le mai au şi sunt de acord. Acolo unde nu este posibil, plăcile vor fi montate în exteriorul primăriilor din localitate”, a explicat vicepreşedintele CJ Bihor, Ioan Mang. Totodată, Mang a subliniat că CJ Bihor sprijină iniţiativele localnicilor din judeţ, un exemplu fiind al localităţii Sânlazăr, unde cetăţenii vor să ridice un monument în cinstea sătenilor care au participat la Marea Unire.