Prefectura în sprijinul comercianţilor - RAPAS, acuzată de majorarea ilegală a chiriilor la chioşcurile din pieţe
Instituţia Prefectului Judeţului Bihor şi-a luat în serios rolul de mediator între cetăţean şi instituţiile statului. Principalii beneficiari ai acestei atribuţii sunt orădenii care au luat cu asalt registratura Prefecturii, nemulţumiţi de modul în care administraţia liberală din Oradea înţelege să conducă oraşul. La aceste plângeri Instituţia Prefectului s-a arătat receptivă şi a luat atitudine, somând Primăria Oradea şi instituţiile subordonate să se conformeze legilor în vigoare.
După ce a contestat legalitatea taxei de grădiniţă, a taxei speciale de ordine publică şi a taxei pentru parcările de scurtă durată, Instituţia Prefectului Judeţului Bihor vine şi în sprijinul comercianţilor din pieţele orădene, nemulţumiţi de majorarea cu 100% a chiriei. Prefectul judeţului Buhor, Gavrilă Ghilea, a precizat ieri, într-o conferinţă de presă, că pe adresa instituţiei pe care o conduce a sosit o petiţie semnată de nouă comercianţi care au închiriat chioşcuri în Piaţa Decebal. Chioşcarii reclamă faptul că, începând cu 1 ianuarie a.c., conducerea RAPAS i-a informat despre majorarea chiriei de la 45 lei/mp la 90 lei/mp, lucru considerat abuziv de către aceştia, motiv pentru care s-au adresat prefectului pentru a remedia situaţia. "Am primit o petiţie semnată de reprezentanţii a nouă societăţi comerciale care au chioşchuri în Piaţa Decebal. Ei reclamă abuzul săvârşit de către conducerea RAPAS. La data de 22 decembrie 2009, Consiliul de Administraţie al RAPAS a decis dublarea chiriilor. Regia nu avea dreptul legal să opereze această majorare, acest atribut fiind de competenţa Consiliului Local Oradea", a precizat Gavrilă Ghilea. În urma analizei legalităţii actelor, serviciul juridic al Prefecturii a constat faptul că nu a fost respectată procedura legală, administraţia locală orădeană recidivând în acest sens. Nu e prima dată când Primăria Oradea impune nişte taxe, trecând peste voinţa Consiliul Local Oradea. Aşa s-a întâmplat şi cu taxa privind instituirea parcărilor de scurtă durată", a mai declarat Ghilea. Prefectul a solicitat conducerii RAPAS să nu pună în aplicare hotărârea de majorare a chiriilor până ce CLO nu va lua o hotărâre în acest sens. De asemenea, Ghilea a cerut primarului Oradiei să medieze acest conflict.
RAPAS rămâne fermă pe poziţie
Aflat în concediu medical, Romulus Cosma a transmis, prin purtătorul de cuvânt, un punct de vedere reprezentanţilor media referitor la problemele ridicate de Gavrilă Ghilea. "Potrivit poziţiei oficiale, conducerea RAPAS nu intenţionează să modifice chiriile majorate chioşcarilor. Majorarea operată îi vizează pe toţi deţinătorii de chioşcuri care îşi desfăşoară activitatea în cele şapte pieţe orădene", ne-a precizat Florin Alexandru, purtătorul de cuvânt al RAPAS. Acesta a mai precizat că modificarea se impunea în condiţiile în care chiriile la chioşcuri nu au mai fost majorate de 4-5 ani şi acest lucru a creat o discrepanţă între deţinătorii de mese din pieţe şi cei care au chioşcuri. "Vorbim de taxe şi chirii din pieţe, unde nu e domeniu pulbic. Instituirea lor este apanajul Consiliului de Administraţie şi nu al CLO", a mai precizat Florin Alexandru. Această poziţie va fi transmisă oficial şi prefectului judeţului, care va trebui să continue demersurile legale pentru a obliga RAPAS să modifice hotărârea luată.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.