Prefectul ridică piatra la rebelii din Subpiatră
Deşi cetăţenii din satul Subpiatră, care au blocat drumul de acces spre cariera de calcar, s-au aşezat, cu bună ştiinţă, de-a curmezişul legii, Prefectura Bihor nu a întreprins nici o acţiune împotriva lor, considerând că, în cele din urmă... "Ei vor înţelege şi vor intra în legalitate, renunţând la gestul lor", după cum afirma prefectul de Bihor, în cadrul conferinţei de presă de ieri. ?Aducând prin acţiunea lor grave prejudicii continuării procesului de producţie, la Holcim, aceşti oameni pun sub semnul întrebării chiar dezvoltarea şi existenţa lor, pentru că de acest mare combinat sunt legate chiar sursele dezvoltării celor două comunităţi locale: Ţeţchea şi Aştileu. Oricum, factorii chemaţi să aplice legea vor avea posibilitatea să afle cine sunt cei care se află în spatele acestor oameni nevinovaţi, împingându-i la acţiuni ce contravin legii", a mai spus reprezentantul Guvernului în teritoriu.
Ghici cine vine la rând în Consiliul Local?
Căzând sub incidenţa Legii 161 din 2003, dată fiind calitatea sa de ales local al comunei Ţeţchea şi poziţia de administrator al unei societăţi comerciale, unul dintre componenţii Consiliului Local Ţeţchea, Roman Chirilă, şi-a depus demisia din calitatea de consilier. Până aici, nici o problemă, numai că secretarul comunei nu mai ştie foarte exact din ce formaţiune politică mai face parte Chirilă (asta, ca să se vadă ce intensă activitate pe tărâmul politic şi obştesc a desfăşurat respectivul consilier până acum), drept pentru care a redactat o comunicare prin care îl invită pe ex-consilier să-şi înştiinţeze partidul (oricare ar fi acela), pentru a putea fi validat următorul membru de pe listă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.