Prefectul, cu ochii pe licitaţiile primăriilor
La aproape trei săptămâni de la numirea sa în funcţia de prefect al judeţului Bihor, Ilie Bolojan a avut, ieri, o primă întâlnire cu subordonaţii săi din teritoriu: primarii, viceprimarii şi secretarii din municipiile, oraşele şi comunele bihorene.
Printre primele cuvinte adresate celor prezenţi în sală au fost cele care reiterează ideea de colaborare între instituţia prefectului şi administraţiile locale, tonul care va fi utilizat de acum încolo fiind cel de respect reciproc. Primarilor li se vor deschide porţile Prefecturii, la orice oră din zi, eliminându-se restricţiile impuse de predecesorii săi. "Acţiunile Prefecturii vor fi făcute pe bază de ordin administrativ şi nu pe bază de dispoziţie politică, iar relaţia pe care doresc să o promovez în relaţiile cu primarii va fi una de colaborare şi încredere reciprocă", a declarat prefectul judeţului Bihor, Ilie Bolojan.
Puterea de control a prefectului asupra legalităţii actelor luate de administraţiile locale şi a acţiunilor întreprinse de conducătorii acestora este conferită de noile acte normative intrate în vigoare, astfel că actualul reprezentant al Guvernului în teritoriu îşi rezervă dreptul să atace în contencios administrativ atât legalitatea actelor, cât şi a contractelor de achiziţii publice încheiate. "A fost modificat termenul prin care prefectul poate să atace în contencios administrativ atât actele administrative, precum şi contractele de achiziţii de lucrări şi servicii publice, de la 30 de zile la şase luni. De asemenea, sugerăm primarilor să întocmească un dosar al licitaţiei publice, să ataşeze fiecare proces-verbal al comisiei de licitaţii şi toate actele care premerg încheierii contractului de achiziţii, astfel vom fi în măsură să ne pronunţăm asupra legalităţii procedurii desfăşurate", le-a comunicat primarilor Traian Bogdan, directorul Direcţiei Juridice din cadrul Prefecturii Bihor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.