(Prefect)URA şi la gară!
Nici funcţionarii Prefecturii Bihor nu au stat în ultimii ani prea mult prin birourile acestei instituţii. Dacă în 2005 cheltuielile cu deplasările în interes de serviciu s-au ridicat la 21.400 RON, în primele nouă luni ale anului curent acestea depăşesc suma de 22.000 RON.
Anul trecut, 21 dintre angajaţii Prefecturii s-au deplasat în zeci de delegaţii, 14 dintre ei alegând Bucureştiul, alţii staţiunile Sinaia şi Mamaia, precum şi Parisul şi Belgia. În fruntea listei se află prefectul Ilie Bolojan, delegaţiile sale având ca destinaţia Bucureştiul, Sinaia, Mamaia şi Parisul. Valoarea totală a cheltuielilor decontate se ridică la 7.859 RON, din care 7.386 RON reprezintă cheltuielile cu cazarea şi transportul, iar 491 RON diurna. Subprefectul Traian Abrudan a fost trimis în interes de serviciu la Sinaia, Bucureşti, Mamaia, precum şi în Belgia. Toate aceste deplasări au costat bugetul de stat 4.700 RON, din care pentru cazare şi transport s-a decontat 4.400 RON. Celălalt subprefect, Todor Albert, s-a deplasat în interes de serviciu la Cluj-Napoca, Petroşani şi Bucureşti. În aceste delegaţii s-au cheltuit pentru transport 666 RON, iar pentru diurnă alţi 20 RON. Tot anul trecut, directorul de Cancelarie, Dumitru Ţiplea, s-a deplasat în interes de serviciu doar la Bucureşti, suma decontată ridicându-se la 600 RON. În 2005, doar trei persoane s-au bucurat de delegaţii în străinătate, pe lângă prefect, care a fost plecat la Paris şi subprefectul Traian Abrudan, care a fost în Belgia, tot în Belgia a mai fost plecat şi un alt consilier, Daniela Călinescu.
În primele luni ale acestui an sumele cheltuite anul trecut au fost deja depăşite, astfel s-a ajuns să se deconteze pentru delegaţiile în interes de serviciu 22.139 RON. Această sumă a fost împărţită între cei 18 angajaţi ai Instituţiei Prefectului, care s-au deplasat în interes de serviciu având ca destinaţie Bucureştiul (13 dintre funcţionari), Sinaia - 4, Costineşti - 3, Mamaia -2, Saturn 1, dar şi alte localităţi. În schimb, în acest an doar subprefectul, Traian Abrudan, s-a bucurat de o deplasare în afara hotarelor în interes de serviciu pe banii publici. Astfel, prefectul Ilie Bolojan a fost nevoit să se deplaseze în interes de serviciu la Bucureşti, Sinaia, Mamaia şi Târgul Mureş. Valoarea sumelor decontate pentru aceste vizite s-au ridicat la 7.423 RON, din care 6.955 RON reprezintă cheltuielile cu cazarea şi transportul, iar 468 RON pentru diurnă. Pentru deplasările realizate de subprefectul Traian Abrudan, în Bucureşti, Sinaia, Mamaia, Târgu-Mureş şi în Italia, s-au cheltuit de la bugetul de stat 2.573 RON. În schimb, celălalt subprefect, Todor Albert, cu toate că şi el a beneficiat de deplasări la Bucureşti, Baia Mare şi Târgu-Mureş a cheltuit doar 161 RON. Directorul de Cancelarie, Dumitru Ţiplea, a petrecut mai multe zile în interes de serviciu la Bucureşti şi Costineşti, sumele decontate pentru cazare şi transport au fost de 1.709 RON, iar diurna a reprezentat 142 RON.
În acest an, deplasările la Costineşti s-au dovedit a fi deosebit de costisitoare, astfel uneia dintre directorii Prefecturii, Horia Jarca, i s-a decontat pentru sejurul de aproape o săptămână la malul mării 1.383 RON, iar consilierului juridic, Adriana Farcaş, alţi 1.840 RON, pentru cazare şi transport.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.