Precizări privind Lista medicamentelor compensate şi gratuite
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) se află în permanentă conlucrare cu Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Agenţia Naţională a Medicamentului privind constituirea unei Bănci de date comune în scopul utilizării aceloraşi coduri DCI, astfel încât apariţia oricărui nou produs sau excluderea celor perimate să fie operantă pentru cele trei instituţii simultan.
Lista medicamentelor compensate şi gratuite întocmită conform recomandărilor OMS va fi completată cu o serie de produse care sunt deja pe piaţă. Această modificare nu aduce atingere fondului problemei, respectiv sistemului de compensare. Softul aferent operaţiunii de decontare a fost modificat în sensul îmbunătăţirii modalităţii de decontare trimestriale. Fiecare furnizor aflat în relaţie contractuală cu Casa de asigurări de sănătate va primi softul şi va fi informat în timp util privind modul de decontare.
Temerile reprezentanţilor Colegiului Farmaciştilor sunt neîntemeiate, eforturile CNAS fiind concentrate asupra creării unui sistem funcţional pe termen lung, prin intermediul căruia să se evite disfuncţionalităţile apărute, până acum, în procesul furnizării de medicamente compensate şi gratuite asiguraţilor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.