Viceprimarul Biro Rozalia a declarat ieri că, în perioada imediat următoare, în rândul comunităţii maghiare vor fi organizate prealegeri pentru desemnarea viitorilor candidaţi ai UDMR pentru alegerile locale.

"Cred că nu este doar dreptul unui partid sau a unei uniuni să decidă cine trebuie să reprezinte o comunitate. Vor fi organizate în rândul comunităţii prealegeri, urmând ca rezultatele acestora să fie cunoscute la sfârşitul lunii martie. Abia apoi UDMR va face o propunere", a declarat Biro Rozalia. În altă ordine de idei, aceasta a anunţat că UDMR a iniţiat un proiect de sprijinire a tinerilor investitori, care prevede ca tinerii cetăţeni români cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au fost până acum administratori unici la o societate şi îşi vor înfiinţa o firmă anul acesta, să beneficieze de reduceri la unele taxe şi impozite. Astfel, potrivit proiectului, tinerii ar urma să plătească un impozit mai mic pe clădiri, timp de cinci ani şi să beneficieze de reduceri semnificative şi la taxele pentru folosirea spaţiilor publicitare, pentru utilizarea domeniului public sau pentru eliberarea autorizaţiilor. Prevederile proiectului vor fi supuse unei dezbateri publice ce va avea loc în data de 18 martie, începând cu ora 14.00, la sediul UDMR. La discuţii sunt aşteptaţi să participe tinerii întreprinzători interesaţi de subiect, dar şi reprezentanţi ai Federaţiei Patronilor şi ai IMM-urilor, care pot intra în posesia proiectului începând de joi, tot la sediul UDMR din Pasajul Vulturul Negru.