Timp de 40 de zile, creştinii ortodocşi se află în postul Crăciunului. În tradiţia creştină, postul este cunoscut pentru purificarea sufletească şi trupească, întărirea organismului şi pregătirea pentru anotimpul rece. Alimentaţia din această perioadă este strictă, unele persoane renunţând definitiv la consumul de produse de origine animală. În această perioadă, magazinele şi hypermarketurile abundă în produse de post, unele mai nocive decât altele.

Cât de sănătoase sunt produsele de post din magazine?
Importanţa pe care o acordăm alimentaţiei în timpul postului este prioritară, deoarece trebuie alese cu grijă alimentele, astfel încât organismul să nu fie privat de proteinele necesare. Pe lângă produsele de bază consumate de obicei în perioada postului, magazinele şi supermarketurile pun la dispoziţie o gamă foarte largă de alimente de post. Acestea, în general preparate din soia, imită gustul, aspectul şi mirosul produsului obţinut din carne, dar multe conţin ingrediente dăunătoare pentru organism. Pentru ca organismul să facă faţă perioadei, produsele naturale sunt cele mai indicate, excluzându-se prăjelile şi mâncărurile grase. "Sunt două moduri în care se poate ţine un post: primul este cel tradiţional, cu produse din gospodărie, care sunt şi cele mai indicate, datorită faptului că sunt naturale, şi al doilea - cu produse industriale, cele pe care le găsim pe rafturi în magazine, fabricate din soia, dar cu dezavantaje foarte mari", a precizat doctorul diabetolog Amorin Popa. Acesta a mai adăugat că 30% - 50% din produsele realizate din soia sunt modificate genetic, deşi alimentul în sine este considerat benefic pentru organism. "Le recomand celor care respectă postul să renunţe la acele produse din magazine, pateuri şi tot felul de alimente aditivate, care sunt trucate, false şi conţin foarte multe E-uri", a precizat doctorul diabetolog Larisa Dumbravă.

Medicul recomandă...
Mai mult, având în vedere că este un sezon în care organismul este supus mai multor factori de risc, precum ploaia, vântul şi frigul, sistemul nostru imunitar poate fi slăbit. De aceea, alimentaţia şi stilul de viaţă în timpul postului trebuie să fie sănătoase şi să contribuie la ridicarea iminităţii. "Recomand consumul de peşte proaspăt în locul cărnii, de asemenea, multe legume şi fructe, mai ales că acum nu mai avem alimentaţia sezonieră", a menţionat doctorul Popa. Acesta a mai precizat că pot exista cazuri de deshidratare şi deficit caloric în urma unui regim neadecvat perioadei de post. De multe ori, purificarea sufletească şi dezintoxicarea organismului nu sunt singurele efecte ale postului, putându-se ajunge chiar la anemie severă, din cauza lipsei vitaminei B 12, care se obţine din sursă animală. "Întâlnirea cu Dumnezeu pe plan spiritual se face prin meditaţie, mai puţin prin plan material, iar o dietă strictă nu are legătură cu divinitatea", a mai precizat doctorul Popa. Pentru a evita consecinţe neplăcute şi pentru ca perioada dedicată postului să ajute într-adevăr la purificarea fizică şi spirituală, este necesar un control medical, deoarece medicul stabileşte dacă organismul poate fi supus unei diete de acest fel.