Crăciun Cristina, localitatea Sânmartin nr.179. Am primit scrisoarea ta adresată "Paginii îndrăgostiţilor". Din păcate a ajuns prea târziu, întrucât pagina a apărut sâmbătă, adică de ziua îndrăgostiţilor. Şi pentru că ne-a plăcut desenul tău, reproducem strofa prin care defineşti tu cuvântul dragoste: Dragostea e o comoară,/E un înger care zboară,/Toţi cu drag o preţuiesc,/Şi cu dragoste o-mplinesc. Filip Nicolae, Tileagd: "Este posibil ca un persecutat, refugiat cu acte în regulă, care depune dosarul nr.5727 în 21.04.2003, cu sumarul complet, să fie purtat de la Ana la Caiafa? După ce mi-au acceptat dosarul, cei de la Casa de Pensii mi-au trimis o adresă în 11.07.2003, prin care îmi cer o adeverinţă din care să reiasă că am fost refugiat, şi pe care s-o aduc taman de la Ploieşti! Am obţinut şi acel act, pe care l-am depus în 27 noiembrie 2003. De-atunci, nici un răspuns." Ne vom interesa de cazul dvs. exact la sursă, respectiv la Casa Judeţeană de Pensii Bihor. Urmăriţi ziarul nostru. Bogdan Angela, Oradea. Acuzaţiile pe care le aduceţi conducerii Asociaţiei de proprietari sunt neîntemeiate, atâta timp cât din scrisoarea dvs. nu reiese adresa şi, eventual, un număr de telefon la care să vă putem contacta. Dacă aveţi dovezi, adresaţi-vă poliţiei. Dobraş Traian, Haieu, nr.133.Ne-aţi expediat chitanţa de abonament la ziarul "Crişana" pe luna februarie. N-am înţeles de ce, însă, dacă doriţi să daţi un anunţ în ziarul nostru, beneficiaţi de gratuitate în baza acestei chitanţe. Deci, aşteptăm anunţul! Cei care doresc să ne scrie, pentru soluţionarea problemelor sociale (şi nu numai) cu care se confruntă, îi rugăm să menţioneze pe plic "Pentru poşta redacţiei". Tuturor, sănătate!