Porţi deschise pentru sute de elevi orădeni
La Inspectoratul Judeţean de Jandarmi
Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bihor a fost luat cu asalt, ieri, de sute de copii, elevi ai unor instituţii de învăţământ orădene, care au fost prezenţi la sediul instituţiei cu ocazia "Zilei porţilor deschise". Evenimentul a fost organizat cu prilejul începerii anului şcolar, scopul vizitei fiind ca elevii din clasele primare să se familiarizeze cu jandarmii şi cu munca lor, cu atât mai mult cu cât aceştia vor supraveghea pe tot parcursul anului unităţile şcolare şi zonele adiacente. Cele mai aşteptate momente pentru micuţi au fost exerciţiile demonstrative efectuate de jandarmi, dar şi prezentarea armamentului din dotare, pe care copiii au avut posibilitatea să îl manevreze.
Aproximativ 300 de copii, elevi în clasele I-IV la şcolile din municipiul Oradea, au fost prezenţi ieri, începând cu ora 12.00, la sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor, cu ocazia organizării unor manifestări dedicate special pentru ei, "Ziua porţilor deschise pentru copii". Micuţii au vizitat birourile, cazarma şi sala de sport în care jandarmii îşi desfăşoară activitatea, fiind atent supravegheaţi de gazdele evenimentului. Mai apoi, privirile copiilor au fost aţintite asupra câinilor lup din dotarea jandarmeriei bihorene, care au fost supuşi unor acţiuni de intervenţie în cazul nesupunerii şi refuzului de legitimare a unor persoane somate în acest sens. Programul a continuat cu o demonstraţie a modului de acţiune a unei echipe de jandarmi în anihilarea unui grup de infractori. Cei care au efectuat exerciţiile demonstrative au fost 40 de jandarmi angajaţi recent în cadrul IJJ Bihor. Prezentarea armamentului din dotarea jandarmeriei (pistol, pistol mitralieră, puşca mitralieră, materialele de intervenţie) şi exerciţiile demonstrative de măiestrie militară au fost cele mai savurate momente ale acţiunii, şi asta pentru că micuţii au putut atinge şi chiar mânui armele. Copiii au fost cel mai mult impresionaţi de tehnica folosită de jandarmi, dar şi de autoturismele de intervenţie ale acestora, la volanul cărora au avut ocazia să urce, sub supravegherea gazdelor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.