Porţi deschise la Centrul de Limbi Străine
Centrul de Limbi Străine "Bridge Language Study House" care sărbătoreşte în aceste zile zece ani de când funcţionează în România, respetiv trei ani de când şi-a deschi porţile şi pentru orădeni, a organizat la finele săptămânii trecute Ziua Porţilor Deschise la sediul său de pe strada Teiului nr. 26.
Orădenii, dintre cei mai mici până la bunici, au putut asista la o serie de ore demonstrative de engleză, germană, italiană, franceză, spaniolă şi chiar norvegiană. "Noi apelăm la cele mai noi metode de predare. Cursanţii noştri sunt invitaţi să înveţe apelând la toate simţurile, cum ar fi cel auditiv, vizual, tactil etc.", ne-a declarat Veronica Cabalaş, coordonatoarea proiectului de la Oradea. Un modul presupune 30 de ore de cursuri, care se împart în şase săptămâni, a câte două şedinţe pe săptămână. Un astfel de modul costă 420 de lei, la final cursanţii primesc un cerificat atestat de Asociaţia de Limbi Străine. Absolvenţii acestor cursuri se pot prezenta pentru obţinerea diplomelor LCCI sau ECL, acceptate ca alternatică la bacalaureat sau licenţă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.