Electrica Transilvania Nord-Sucursala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice (SDFEE) Oradea intenţionează să extindă, începând cu data de 1 aprilie a.c., sistemul de facturare-încasare prin autocitire şi pentru clienţii săi consumatori casnici de energie electrică din localitatea Valea lui Mihai. În acest sistem, clienţii vor beneficia de facturare lunară, facturile fiind emise pe loc în casierie, în momentul predării indexului contorului citit de către client. Avantajul acestui sistem constă în emiterea facturii la interval de o lună, ceea ce înseamnă un efort financiar mult mai mic, respectiv un consum calculat pe baza indexului real de pe contor, care elimină astfel eventualele neajunsuri legate de consumul prezumat folosit în momentul de faţă la emiterea facturilor. SDFEE Oradea a luat măsura distribuţiei prin angajaţii săi a pliantului de prezentare a acestui sistem, a carnetelor de autocitire şi a unei fişe a clientului, necesară pentru actualizarea bazei de date a clienţilor, sperând ca acest sistem să aducă clienţilor noştri din Valea lui Mihai un plus de valoare în serviciul de distribuţie şi furnizare a energiei electrice. Toţi consumatorii casnici, care au restanţe la plata facturilor de energie electrică, trebuie să se prezinte de urgenţă la casieria din strada Zolyomi David, nr.10, comuna Săcueni, sau joi, 25 martie 2004, la punctul de lucru din Valea lui Mihai, în vederea achitării acestor facturi.