În acest week-end, ERA Shopping Park va fi locul ideal de petrecere a timpului liber pentru toţi orădenii. Ponei, clovni, castele gonflabile, baloane cu forme inedite şi multe dulciuri vor face deliciul vizitatorilor de toate vârstele, atât sâmbătă, cât şi duminică, între orele 11.00 şi 20.00.

 

Atracţia principală va fi, cu siguranţă, poneiul Delphi, care le va oferi celor mici plimbări gratuite în interiorul Galeriei Carrefour ERA. Fiecare dintre cei mici va avea ocazia să îl cunoască pe Delphi şi să se împrietenească de-a lungul minitraseului pe care îl vor parcurge împreună. Poneiul are doar 5 ani şi este întotdeauna încântat să îi plimbe pe micii lui prieteni, dar şi să îi distreze pe cei mari. Tot ceea ce vrea Delphi, în schimb, sunt mângâieri, zahăr cubic, morcovi sau mere, el fiind un mare amator de dulciuri. Alături de cei mici, vor fi prezenţi, de-a lungul celor două zile, şi Clovnii Năzdrăvni, care îi vor bucura pe toţi vizitatorii ERA Shopping Park cu glume inconfundabile şi talente nemaintâlnite. Astfel, toţi copiii vor putea beneficia de sesiunile de modelare de baloane şi facepainting oferite de organizatorii acestui week-end de distracţie. Joaca cu clovnii va fi întocmai ca şi plimbarea cu poneiul, gratis pentru toţi vizitatorii galeriilor comerciale. Nu vor lipsi nici bunătăţile în acest week-end la ERA Shopping Park, vizitatorii putându-se delecta cu vată de zahăr pufoasă, acadele colorate şi floricele de porumb crocante.