Pompierii orădeni, în vizită la colegii maghiari
În cadrul bunelor relaţii existente între Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" Bihor şi instituţia similară din Hajdu-Bihar Ungaria, la invitaţia colegilor din ţara vecină, la începutul acestei săptămâni, o delegaţie a Inspectoratului judeţean, condusă de colonel Valentin Perţ, şeful Serviciului de Protecţie Civilă din cadrul Inspecţiei de Prevenire, a participat în localitatea Foldes la activităţile prilejuite de împlinirea a 73 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile Ungare. Manifestările au fost deschise cu expunerile susţinute de conducerea Protecţiei Civile din regiunea Hajdu-Bihar, respectiv de reprezentanţii administraţiei locale, urmate de vizitarea expoziţiei de tehnică şi materiale. În acelaşi timp, a avut loc un exerciţiu de intervenţie în cazul unui accident chimic în centrul localităţii. Tot cu această ocazie, delegaţia română a înmânat diplome şi distincţii membrilor instituţiei maghiare şi plachete cu însemnele protecţiei civile, realizate cu ocazia comemorării, la 28 februarie, a 76 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile în România.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.