Pompierii îşi cinstesc ziua izvorâtă din trecutul istoric
13 septembrie a fost desemnată drept Ziua Pompierilor, data fiind legată de actele de vitejie ale trupelor de pompieri militari, care, alături de ostaşii Regimentului 2 Infanterie, au apărat cauza Revoluţiei de la 1848, astăzi împlinindu-se 158 de ani de când episodul eroic paşoptist s-a înscris în paginile istoriei naţionale.
Pentru a apăra cauza Revoluţiei de la 1848, în 13 septembrie, compania de pompieri militari, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, s-a alăturat ostaşilor Regimentului 2 Infanterie, ridicându-se cu un curaj exemplar împotriva trupelor turceşti venite să înăbuşe Revoluţia. După declanşarea revoluţiei, sub presiunea maselor populare, domnitorul Gheorghe Bibescu a fost nevoit să semneze Constituţia, cum a fost denumit programul de la Islaz, însă forţele reacţionare nu au renunţat la pretenţiile lor fără luptă, astfel că la 19 iunie 1848 revoluţia a dat primele jertje. Sprijinit de un grup de ofiţeri, col. Ioan Odobescu, şeful oştirii, a arestat o parte dintre membrii Guvernului provizoriu constituit în perioada 9-21 iunie, din care făcea parte Nicolae Bălcescu. Vestea a ridicat la luptă populaţia, înarmată cu unelte, dar şi cu arme de la secţia de pompieri comandată de căpitanul Pavel Zăgănescu. Acesta s-a înfăţişat personal Guvernului, participând la eliberarea membrilor Guvernului provizoriu şi la arestarea col. Ioan Odobescu. La 2 septembrie, a sosit la Giurgiu trimisul Porţii Otomane, Fuad Paşa, în fruntea unei armate numeroase, cu scopul de a apăra şi a păzi "ordinea legală". În ziua de 13 septembrie, la orele prânzului, Fuad Paşa a arestat o parte dintre fruntaşii revoluţiei, intrând în Bucureşti cu armata fracţionată în trei coloane. Dintre acestea, cea mai numeroasă, de aproximativ 5.000 de oameni, a pornit spre cazarma din Dealul Spirii, unde, întâlnind trupele Regimentului 2 Infanterie şi ale Companiei de Pompieri, comandată de capitanul Pavel Zăgănescu, a deschis focul. Despre episodul luptei din Dealul Spirii, în care mulţi pompieri militari au apărat cu preţul vieţii cauza Revoluţiei, istoricul Mihail Kogălniceanu a afirmat: " oră de patriotism al pompierilor din Dealul Spirii a făcut mai mult pentru cauza română decât toate scrierile noastre la toţi puternicii şi împăraţii". Luptând cu artileriştii în baterii active, ostaşii pompieri au participat, apoi, şi la Războiul de Independenţă, în primul şi al doilea Război Mondial. Timp de 158 de ani, binecunoscuta rapiditate şi fermitate a echipajelor de pompierii militari au fost puse în slujba cetăţenilor pentru a le apăra viaţa şi bunurile. Sfârşitul anului 2006 reprezintă trecerea la o nouă etapă în sistemul de intervenţii de urgenţă, ultimul contingent de militari în termen urmând să părăsească unităţile şi subunităţile la care au fost încorporaţi în decembrie. Locul acestora urmează să fie luat peste aproximativ patru luni de către pompierii profesionişti care vor efectua operaţiunile de intervenţie în situaţii de urgenţă.
De Ziua Pompierilor, astăzi, se desfăşoară o serie de activităţi organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" Bihor. La ora 8.00, la sediul instituţiei, se va desfăşura o şedinţă festivă, în cadrul căreia vor fi ridicaţi în grad doi ofiţeri din cadrul unităţii, iar la ora 10.00, va avea loc ceremonia de depunere de coroane la monumentul pompierilor militari din faţa instituţiei, în memoria celor care şi-au sacrificat viaţa pe Dealul Spirii, în urmă cu 158 de ani. La ora 11.00, este programată o competiţie de minifotbal intitulată "Cupa 13 Septembrie", între echipele Inspectoratului, la Baza Sportivă 1 Mai, precum şi la unităţile şi subunităţile de pompieri din teritoriu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.