Pompierii în acţiune
Foc nesupravegheat în afumătoare
Sâmbătă, în jurul orei 12.30, un incendiu s-a declanşat în anexele unei case din Oradea, după ce proprietarii locuinţei, care au făcut foc în afumătoare, l-au lăsat nesupravegheat. Gospodăria se află în proprietatea lui Alexandru B. şi este situată pe strada Mihai Eminescu. Un echipaj de la Detaşamentul 2 al Brigăzii de Pompieri din Oradea, apelat să intervină, s-a deplasat de urgenţă la faţa locului. Echipajul de intervenţie a acţionat cu o autospecială, "luptând" cu flăcările timp de 20 de minute. Flăcările au distrus, însă, lemnele de foc depozitate în magazie, precum şi acoperişul anexei, pagubă estimată la valoarea de 2,5 milioane de lei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.