Pompierii au strigat la unison: "Jur să respect legile ţării..."
Sâmbătă, 100 de soldaţi care efectuează stagiul militar în cadrul Brigăzii de Pompieri "Crişana" din Oradea, au depus jurământul militar. La acţiune au participat părinţi, rude şi prieteni ai militarilor, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, col. Constantin Ţintoi, pentru prima dată fiind semnalată o prezenţă atât de numeroasă (aproximativ 400 de persoane).
Manifestarea a debutat cu o slujbă religioasă oficiată de preotul Garnizoanei Oradea, Mircea Ioniţă, după care a avut loc depunerea jurământului de către cei 100 de soldaţi încorporaţi în 1 noiembrie a.c., care vor contribui la salvarea vieţilor omeneşti din incendii. Au luat cuvântul Alexandru Retegan, prefectul judeţului Bihor, şi chestorul şef Ionel Crăciun, consilier al ministrului Administraţiei şi Internelor pe probleme de pompieri. A urmat, apoi, o defilare a pompierilor militari, în acordurile intonate de fanfara militară. Începând de astăzi, doar 40% dintre cei 100 de soldaţi vor efectua stagiul militar în Oradea, iar 60% vor fi repartizaţi la batalioanele din Salonta şi Marghita. În ceea ce priveşte încadrările militarilor ca profesionişti, aşa cum a precizat chestorul şef Ionel Crăciun, acestea deja se află în derulare. "Va apare o lege, care va reglementa încadrările ca profesionişti a militarilor, la început pe bază de contracte de angajare pe o perioadă determinată. Acest proces este, însă, de durată, fiind în strânsă legătură şi cu resursele bugetare, care vor fi puse la dispoziţie", a subliniat chestor şef Ionel Crăciun.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.