Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor reamintește cetățenilor faptul că burlanele și coșurile de fum reprezintă una din cauzele frecvente de incendiu în perioadele caracterizate prin temperaturi scăzute, în anul precedent pompierii militari bihoreni acționând pentru stingerea a 128 de incendii provocate de coșurile de fum, 86 dintre acestea soldându-se cu pagube materiale.

Pe fondul temperaturilor scăzute înregistrate în această perioadă, unii bihoreni au pus în funcțiune sobele, centralele termice și alte mijloace de încălzire, însă, din păcate, în unele cazuri, fără a curăța coșurile de fum ori a verifica integritatea sistemelor de încălzire, ceea ce determină implicit, creșterea   vulnerabilității în fața riscului de incendiu. Astfel, în după-amiaza zilei de   miercuri, un apelant al numărului unic 112 sesiza în dispeceratul ISU Bihor, producerea unui incendiu la o casă din Girișu de Criș, precizând că arde acoperișul locuinței. Pentru gestionarea evenimentului, la fața locului au fost   mobilizate imediat, trei echipaje din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autospecială de lucru la înălțime. În momentul sosirii forțelor de intervenție, flăcările se   manifestau   la   podul locuinței, existând pericolul propagării acestuia la întregul acoperiș și la încăperile casei. Echipajele  de pompieri  au  localizat  și lichidat incendiul operativ, reușind să limiteze pagubele la circa zece metri pătrați din tavanul unei încăperi. Cercetările efectuate la fața locului au   indicat drept cauză probabilă a evenimentului, un coș de fum necurățat de funingine.

Siguranța NU e un joc de noroc!

La nivelul județului Bihor, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” derulează campaniile de informare și educație preventivă R.I.S.C.  ”Siguranța NU e un joc de noroc!” și R.I.S.C. “Renunță. Improvizațiile sunt catastrofale!”, scopul acestora vizând salvarea de vieți și   bunuri prin conștientizarea cetățenilor asupra riscurilor majore la care se expun prin nerespectarea normelor de prevenire a situațiilor de urgență. Cauzele producerii a numeroase astfel de evenimente sunt legate de necurățarea periodică a funinginii depuse pe coșurile de fum, neîntreținerea coșurilor în urma utilizării lor îndelungate, neizolarea față de materialele combustibile din structura acoperișurilor și planșeelor (grinzi, căpriori), neasigurarea etanșării burlanelor și coșurilor de fum, precum și existența unor coșuri de evacuare a fumului cu terminație în spațiul podului pentru a menține o temperatură mai ridicată și pentru afumarea cărnii. Având în vedere frecvența ridicată a incendiilor generate de coșurile de fum în perioadele cu temperaturi scăzute, pompierii reamintesc bihorenilor că astfel de evenimente se pot solda cu mari pagube materiale și uneori, din nefericire, cu persoane rănite sau chiar cu pierderi de vieți omenești, iar pentru preîntâmpinarea acestor situații, coșurile de fum trebuie curățate periodic (și în   mod   obligatoriu înainte de punerea în funcțiune a sistemelor de încălzire), verificate și reparate (dacă este cazul) de persoane specializate și autorizate. De asemenea, în podurile clădirilor, coșurile se tencuiesc pe interior și pe exterior și se dau cu var, pentru a se putea observa cu ușurință, eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile. Totodată, coșurile de fum se vor izola față de elementele combustibile ale planșeelor prin îngroșarea zidăriei de cărămidă a coșului, iar în spațiul dintre coș și planșeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibil.