Poluare la Staţia de epurare OMV Petrom
Comisarii Grăzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Bihor au aplicat, în cursul zilei de luni, o amendă în valoare de 100.000 lei pentru o "irizaţie" apărută la Staţia de epurare a OMV Petrom din Suplacu de Barcău.
Procesul verbal de contravenţie a fost însuşit de către conducerea societăţii petroliere, valoarea amenzii fiind înjumătăţită, deoarece s-a achitat în termen de 48 de ore. "Deasupra apei din zona Staţiei de epurare s-au constatat uşoare pete de petrol. Vorbim de o irizaţie", ne-a declarat, ieri, Gheorghe Raţiu, noul comisar şef al Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Bihor. Acesta a adăugat că au fost efectuate mai multe analize de laborator, unde s-au constatat depăşiri ale concentraţiilor maxime de substanţe poluante în apele epurate şi evacuate în râu, la indicatori precum "materiale în suspensie, cloruri, amoniac, fosfor total, fenoli, substanţe extractibile şi azot total".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.