Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale (SIC) din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au demarat procesul de identificare a sucursalelor bancare din judeţ care au cutii de valori după ce la nivel naţional au fost înregistrate mai multe situaţii în care clienţilor unor bănci le-au dispărut bani sau bunuri.

Toate unităţile bancare din ţară care au cutii de valori sunt supuse unor verificări interne, Poliţia Română recomandând revizuirea standardelor de securitate, inclusiv în sensul asigurării monitorizării audio-video în spaţiile în care se găsesc respectivele casete. Verificările interne, dispuse în urma reclamaţiilor referitoare la dispariţii de bani din cutii de valori ale unei sucursale BCR din Piteşti, se fac la nivel naţional, în toate unităţile bancare ce au cutii de valori. Eventualele plângeri privind dispariţia de bani sau bunuri vor fi înaintate Poliţiei, pentru a se demara anchete. "Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au demarat procesul de identificare a unităţilor bancare din Bihor care deţin cutii de valori. Se fac verificări. La nivelul IPB Bihor nu există plângeri referitoare la dispariţia unor sume de bani sau bunuri păstrate în acest fel", a precizat ieri subcomisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. Inspectoratul General al Poliției Române, băncile şi Asociaţia Română a Băncilor colaborează în vederea identificării suspecţilor infracţiunilor de furt din casetele de valori închiriate la unele unităţi bancare, potrivit unui comunicat comun. "Polițiștii continuă cercetările în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a tuturor suspecților implicați. De asemenea, Inspectoratul General al Poliției Române a recomandat revizuirea standardelor de securitate ale unităților bancare, inclusiv în sensul asigurării monitorizării audio-video în spaţiile în care se găsesc casetele de valori", se mai arată în comunicat. IGPR şi ARB mai precizează că, până la finalizarea investigaţiilor, funcţionarii bancari beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Miercuri după-amiază, numărul plângerilor privind cazul dispariţia de bani şi bunuri din cutiile de valori ale unei sucursale BCR din centrul municipiului Piteşti ajunsese la 11, iar alte persoane care au casete de valori urmau să îşi verifice bunurile depuse la unitatea bancară.Alina UNGUR