Poliţiştii de la ordine publică vor fi dotaţi cu biciclete
Poliţiştii de la ordine publică, în special cei din mediul rural şi cei care acţionează pe litoral, în sezonul estival, vor fi dotaţi, astăzi, cu trei mii de biciclete, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Folosirea bicicletelor de către poliţişti- un element de noutate în România, dar o practică uzuală în alte ţări - va facilita deplasarea lucrătorilor din mediul rural, pe raza localităţilor aflate în competenţă, supravegherea operativă a zonelor litorale în sezonul estival, cât şi o mai mare apropiere de cetăţeni a poliţiştilor, a precizat sursa citată.
Achiziţionarea de biciclete a început în anul 2004, din ordinul ministrului Administraţiei şi Internelor, în funcţie la acea dată. După organizarea unei expoziţii unde au fost prezentate mai multe modele, s-a stabilit, de principiu, tipul de bicicletă, dotările specifice, adecvate activităţii poliţieneşti. În urma derulării tuturor procedurilor, cu respectarea prevederilor legale, a fost declarată câştigătoare firma DH Sport, cu sediul în Petroşani. Contractul cu firma în cauză a fost semnat la data de 9 decembrie 2004, iar, la data de 16 decembrie 2004 s-a făcut recepţia celor trei mii de biciclete, care au fost depozitate pentru a fi distribuite după terminarea sezonului rece. Valoarea contractului este de 9,1 miliarde de lei, ceea ce înseamnă aproximativ trei milioane de lei pentru o bicicletă, preţ care, ţinând cont de dotările deosebite de care aceste vehicule dispun, este net inferior celui din comerţ, a adăugat sursa citată. Dintre elementele cu care sunt dotate bicicletele ce vor fi utilizate de poliţişti menţionăm: schimbător de viteze Shimano - Japonia, jante duble, far cu dinam, geantă pentru acte, lanţ antifurt, pompă cauciucuri, trusă scule, semnalizator şi stop de frână, sirenă, oglindă retrovizoare, catadioptri etc. Prin specificul activităţii lor, poliţiştii trebuie se afle permanent în mijlocul cetăţenilor, să se deplaseze de la şcoli, la primării, biserici, la locuinţele oamenilor, atât pentru a sta de vorbă cu ei, a le afla problemele şi a-i ajuta să le rezolve, cât şi pentru a desfăşura activităţi investigative. Iată de ce, cele mai multe vehicule vor ajunge la posturile de poliţie, bicicleta fiind foarte potrivită pentru deplasarea pe distanţe relativ mici, motiv pentru care este şi foarte utilizată de oamenii care trăiesc în mediul rural.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.