Poliţiştii de azi, procurorii de mâine
Conducerile Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române au convenit, marţi, ca 350 de poliţişti să fie delegaţi la Parchetele teritoriale, la cele din Bucureşti şi la Parchetul instanţei supreme, pe posturi de procurori.
Decizia, venită în urma sugestiei preşedintelui Traian Băsescu, are în vedere eficientizarea activităţilor de soluţionare a dosarelor de macrocriminalitate economico-financiară. Principalul argument invocat în sprijinul soluţiei de a trece poliţiştii în magistratură a fost numărul enorm de posturi vacante, în special la parchete. Cu toate acestea, transformarea "peste noapte" a o mie de poliţişti în procurori este mai mult sau mai puţin o soluţie viabilă pentru rezolvarea problemelor de personal cu care se confruntă sistemul judiciar, cu atât mai mult cu cât nici Poliţia Română nu stă prea bine la acest capitol. Mai mult, poliţiştii care doresc să devină procurori o pot face înscriindu-se la concursurile organizate de Institutul Naţional al Magistraturii şi dovedind că au aptitudinile necesare pentru acestă meserie, calităţi care, în cazul unor transferuri în masă, ar putea să fie luate în seamă. Pe de altă parte, cei care susţin că există foarte multe posturi vacante nu ţin cont de faptul că în iulie 2006 şi în iulie 2007 două promoţii de auditori de justiţie vor deveni magistraţi, ceea ce înseamnă aproape 300 de judecători şi procurori a căror încadrare pe posturile libere ar rezolva onorabil problema personalului. Totuşi, dacă procurorii vor fi înlocuiţi cu poliţişti, pe posturile libere de la poliţie pot fi transferaţi oamenii de pază din cadrul acestor instituţii, iar pe locurile acestora ar putea fi angajate, de ce nu, femeile de serviciu, secretarele etc.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.