Polițiști și pompieri la sape - 2.800 de puieți plantați la Sârbi
Polițiștii și pompierii militari bihoreni s-au alăturat proiectului „Plantăm fapte bune”. Sâmbătă, 30 martie, în comuna Sârbi, în cadrul unei ample acțiuni de împădurire, polițiștii au plantat peste 1.000 de puieți de gorun, stejar și cireș, iar pompierii - 1.800 de puieți de gorun.
„Înarmați” cu sape, cazmale și alte accesorii specifice unor astfel de intervenții, pompierii au plantat peste 1.800 de puieți de gorun, contribuind activ la protejarea mediului înconjurător și în afara misiunilor specifice.
„Indiferent că este vorba despre acțiuni de donare de sânge, de ajutorare a persoanelor nevoiașe, de acțiuni de promovare a spiritului civic în rândul cetățenilor, de acțiuni de igienizare a mediului înconjurător în cadrul diferitelor proiecte derulate la nivel județean ori de protejare a acestuia prin plantarea de copaci, pompierii militari bihoreni au fost și vor continua să fie prezenți la activitățile derulate în sprijinul semenilor și al comunității în ansamblul ei”, se afirmă într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana”.
Cea mai amplă acțiune de voluntariat, organizată pe raza Direcției Silvice Bihor, a avut loc sâmbătă, 30 martie, în parteneriat cu Asociația Ecoasist.
Proiectul, intitulat „Plantăm fapte bune”, s-a aflat în primul său an în județul Bihor. Acțiunea s-a desfășurat în apropiere de localitate Sârbi, în pădurea proprietate a comunei, într-un șantier de 3 hectare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.