Politică sau preoţie, sau şi una şi alta?
Astăzi şi mâine Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române se va întruni, la Bucureşti, pentru a analiza problema implicării clerului ortodox în viaţa politică. După ce în ultima perioadă s-au semnalat o serie de cazuri de preoţi care s-au înscris într-o formaţiune politică, o parte a societăţii civile a criticat acest demers, motiv pentru care acest punct a fost înscris pe ordinea de zi a forului suprem de conducere al BOR. Deşi preoţii nu au voie să facă politică de partid, aşa cum spun regulamentele BOR iar Biserica Ortodoxă Română şi-a precizat această poziţie în toţi anii electorali de după decembrie 1989, tot mai mulţi oameni ai bisericii se află în PSD şi în PRM, participând chiar la acţiuni de partid şi la racolări, de multe ori şi în timpul slujbelor din faţa altarului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.