Podul Ferdinand - Parapetul din aval se prăbuşeşte sub indiferenţa autorităţilor locale
Anul trecut, mai mulţi pietoni care traversau trotuarul pe malul stâng al Crişului Repede vis-a-vis de clădirea Primăriei municipiului au asistat la prăbuşirea unei părţi din parapetul care mărgineşte albia Crişului Repede. Astfel, o parte din coronamentul zidului în care era montat parapetul metalic situat pe malul stâng al Crişului Repede, în aval de podul din centru (Piaţa Ferdinand), vis-a-vis de clădirea Primăriei, s-a prăbuşit. O porţiune din coronament s-a desprins şi a căzut, iar o parte din parapetul metalic a rămas suspendată în aer.
Imediat după incident, autorităţile locale au fost somate printr-un proces verbal de inspecţie (291/17.10.2006), emis de către Inspectoratul de Construcţii Bihor, să întreprindă măsuri, care au fost foarte clare şi ferme, constând în: interzicerea circulaţiei pietonilor în zonă pe toată lungimea zidului atât pe trotuar, cât şi pe pintenul de beton realizat pentru protecţia zidului, interzicerea accesului pescarilor în acea zonă, punerea în siguranţă a construcţiei şi executarea lucrărilor de consolidare/refacere în baza unui proiect. Ultima măsură trebuia pusă în practică în trimestrul IV al anului 2006. Potrivit procesului verbal de inspecţie, "coronamentul zidului în care este montat parapetul metalic este foarte degradat", iar pentru a evita neplăceri este urgentă oprirea circulaţiei în acea zonă. Lucru care nu s-a întâmplat, deoarece pentru autorităţile locale procesele verbale de inspecţe lasă loc de interpretare. "Primăria, în calitate de administrator al respectivului obiectiv, avea obligaţia să oprească circulaţia în acea zonă. Chiar dacă au asigurat-o, nu este suficent. Trebuiau să consolideze zidul, lucru care nu s-a întâmplat, iar deja timpul s-a scurs. Ne vom adresa şi noi Primăriei pentru a clarifica situaţia", a precizat Adriana Lipoveanu, inspector şef IJC Bihor.
În legătură cu această problemă, şeful Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Oradea, Dumitru Fildan, spune că situaţia ar putea fi remediată. "Am făcut două licitaţii pentru un proiect de modernizare şi nu s-a prezentat nimeni. Vom încerca şi o a treia licitaţie. În ceea ce priveşte accesul pietonilor în zonă, considerăm că amplasarea acelei balustrade a fost o necesitate şi cred că este mai mult decât binevenită", a conchis interlocutorul.
După cum ne aşteptam, reacţia autorităţilor a fost una pe măsura priceperii lor. O a doua balustradă, amplasată doar pe porţiuni, este menită să-i împiedice pe trecători să se apropie de marginea trotuarului care ameninţă să se prăbuşească. Însă ce facem cu ceilalţi 150 de metri pătraţi de zid care sunt la fel de firavi şi au rămas fără împrejmuire. Ca în fiecare an, se pare că ne ghidăm după zicala "mai bine un pic decât nimic..."



Comentarii
Nu există nici un comentariu.