Prejudiciile mai mari de 100 000 de euro (echivalent în lei) şi perturbarea deosebit de gravă a activităţii unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice intră sub incidenţa activităţii PNA, conform modificărilor la OU privind PNA, aprobate ieri de Cameră. De asemenea, dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie este mai mare decât echivalentul în lei a 5000 de euro, cazul intră în competenţa PNA. În favoarea actului normativ, aflat în procedură de urgenţă, s-au pronunţat 147 de deputaţi, 17 votând împotrivă şi 5 abţinându-se. În baza acestei modificări, PNA este organizat în secţii conduse de procurori şefi de secţie, ajutaţi de procurori şefi adjuncţi de secţie. Secţiile se înfiinţează cu avizul conform al CSM, prin ordin al procurorului general al PNA. Un singur grup parlamentar s-a pronunţat pentru respingerea textului, respectiv PRM, care, prin Lucian Bolcaş, a criticat "reducerea drastică" a competenţelor de cercetare ale PNA, "sub pretextul" concentrării activităţii instituţiei în zona marii corupţii. În opinia sa, restrângerea atribuţiilor PNA în momentul acut al luptei contra corupţiei reprezintă "un semnal negativ". Deputatul PRM a arătat că, în baza acestei ordonanţe din 2004, emisă de fosta guvernare, în vizorul PNA nu se vor mai afla, "independent de valoarea pagubei produse", membrii CA ai regiilor cu capital de stat, ai CA ai băncilor şi ai instituţiilor publice care se ocupă de problemele privatizării. Votul final va fi exprimat marţi, iar Senatul este Camera cu puterea decizională.