Prin promptitudinea cu care ni s-au furnizat, din trei în trei ore, date referitoare la cantităţile de precipitaţii - urmare a ploilor ce s-au revărsat asupra judeţului Bihor - suntem în măsură a vă prezenta cele ce urmează, nu înainte de a mulţumi Dispeceratului Direcţiei Apelor Crişuri Oradea, domnului Mircea Omilescu. O primă remarcă - ploile au fost bogate, pentru un pământ uscat care a asimilat cantităţile de apă atât de necesare, după o perioadă de secetă prelungită. Pentru agricultori este foarte bine, este recomandat să se acţioneze cât mai repede pentru efectuarea lucrărilor de arat, pregătit patul germinativ şi semănat. Instabilitatea vremii se va mai menţine câteva sile. Să vedem, însă, cât şi unde ploile au fost mai darnice. Conform datelor centralizate, de la declanşarea precipitaţiilor, măsurătorile efectuate pentru perioada 5 octombrie, ora 16 - 6 octombrie, ora 12.00, cele mai mari cantităţi de apă s-au înregistrat (litri/mp) la Săcueni - 38,2, Dumbrăviţa de Codru - 35,2, Borod - 33, Stâna de Vale - 31,Ştei - 28,4, Holod - 27,4, iar la Oradea - 23,1, aici, de pildă, ieri, în intervalul orar 6-12 s-au înregistrat 11 l/mp, iar într-o oră (12), 4,6 l/mp. Din partea Dispeceratului Direcţiei Apelor Crişuri Oradea ni s-a precizat, ieri (ora 17.00), că nu sunt cote de apărare depăşite, deci nu există, deocamdată, riscul de inundaţii. Albiile râurilor sunt mult prea goale, după atâta secetă.