Plătim oalele sparte de comunişti
Comisia juridică a Senatului a aprobat ieri propunerea ca cei condamnaţi în regimul comunist să fie despăgubiţi de Statul Român cu 300 euro/zi de detenţie. Astfel, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic poate primi despăgubiri pentru prejudiciile morale. Conform propunerii legislative, despăgubirile ar putea însemna o sumă egală echivalentă cu 300 de euro pentru fiecare zi de condamnare, respectiv echivalentul a 200 euro pentru fiecare zi de măsură administrativă, dar nu mai mult de 400.000 euro.



Pai de unde bani mai cersetorilor? Voi nu vedeti ca Tara e in ruina? Un pic de rusine nu aveti nenorocitilor!
Mă întreb și vă Întreb: cu ce sunt vinovați cei ce azi muncesc la patoni și la stat pentru salarii umilitoare ca să plătească pagubele făcute de alții. Cine, ce calcule a făcut cât costă reparația moral- politică? Mai mulți dintre cei care se vor înfrupta din ciolanul pus la ros vor fi falși condamnați politic. Opriți risipa domnilor aleși, domnilor guvernqanți. Din arhive se poate ști cine a făcut mîrșăvii, să fie condamnat și să plătească ăla, nu cei nevinovați. Ori credeți că toți cei care au avut (ne)fericitul destin să se nască pe vremea aceea și să trăiască acum, vinovat sau nevinovat să plătească oalele sparte de alții? Și acum este practicată urmărirea și pedepsirea celor care se opun unor debili parveniți care s-au strecurat pe nedrept în funcții înale.
alta ocazie sa fure hotii,jumatatea tarii o sa spuna ca au fost condamnati de regimul comunist,copiii de catva anisori atunci vor primi sute de mi de euro........acum..
Astia sunt niste ca-cati mari cine dracu ia mai trimis parlament.Banii provin de la buget.VAI DE CAPUL VOSTRU RAHATILOR