Plantări de flori în municipiu
În aceste zile, sunt plantate flori în mai multe zone ale municipiului Oradea. De asemenea, municipalitatea a început ieri, împreună cu un număr de 20 de asistaţi sociali de la Penitenciarul Oradea, o acţiune de salubrizare a malurilor Crişului Repede, începând de la Podul Ferdinand până la Podul Decebal.
Ieri, plantarea florilor s-a realizat în următoarele zone: Centrul Civic, strada Republicii (în faţa magazinului Crişul), Parcul Magnoliei, Parcul Lacul Roşu, Parcul de la Ştrandul Ioşia, strada Dimitrie Cantemir (statuie), strada Independenţei, B-dul Dacia (giraţie), scuar Creangă - Menumorut, strada A. Română (statuie), Piaţa Ferdinand, Piaţa Unirii, Parcul Traian, Parcul Ghioceilor şi Parcul 1 Decembrie. În parcurile concesionate, plantarea florilor se face de către firmele care întreţin aceste parcuri. Lucrările de plantare se vor finaliza până la mijlocul lunii mai. Pe de altă parte, au fost continuate lucrările de cosit a ierbii, demarate la sfârşitul săptămânii trecute, pe strada Borşului, strada Podului, Calea Aradului şi strada Făgăraşului. Pe străzile Dimitrie Cantemir şi Splaiul Crişanei aceste lucrări au fost deja finalizate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.