Spațiile de comercializare a fructelor, legumelor, lactatelor și cărnii din toate cele patru piețe orădene sunt dezinfectate de mai multe ori  pe zi cu soluții pe bază de clor, pentru o mai multă siguranță a vânzătorilor și cumpărătorilor în contextul epidemiei de coronavirus.

De asemenea, comercianților li s-a comunicat că nu mai au voie să-și desfășoare activitatea fără a folosi mască, mănuși și dezinfectanți sanitari. Cele patru piețe din municipiul Oradea (Rogerius, Cetate, Decebal și Nufărul) sunt dezinfectate de două-trei ori pe zi cu soluție pe bază de clor, iar de alte cinci-șase ori pe zi spațiile se igienizează cu ajutorul pompelor de stropit.

„Sunt dezinfectate zilnic cu produse pe bază de clor vitrinele frigorifice de la Sectorul de Lactate și de Carne și mesele din spațiile de comercializare a fructelor și legumelor. Apoi, de mai multe ori pe zi se spală și se dezinfectează intrările în piețe, aleile de circulație, precum și mânerele porților de acces. Mai mult, în anumite spații din piețe sunt puse la dispoziție soluții de dezinfectare pentru igienizarea mâinilor, iar la intrări există covorașe îmbibate cu clor”, precizează Liviu Andrica, directorul Administrației Domeniului Public Oradea.

Tot ca o măsură de prevenire a răspândirii coronavirusului, toți comercianții au fost anunțați că nu mai au voie să-și desfășoare activitatea fără a fi dotați cu mască de protecție, mănuși și dezinfectant.