Piatră de temelie pentru Biserica Greco-Catolică din Ştei
Duminică, 30 octombrie, la Ştei, a fost pusă piatra de temelie a unei biserici greco-catolice, cu hramul "Schimbarea la faţă".
Locul pentru noul edificiu de cult a fost acordat de administraţia locală şi se află lângă Şcoala de şoferi Ştei.
Slujba de sfinţire a locului pentru biserică a fost oficiată de câţiva preoţi greco-catolici, printre care Ioan Mada, protopop de Beiuş, şi Emil Ghiurcă, paroh local, în frunte cu P.S. Sa Virgil Bercea, episcop unit de Oradea. La eveniment au participat în jur de 200 de persoane, multe din alte localităţi, printre acestea remarcându-se unii dintre membrii corului beiuşean "Lyra", care, de altfel, au susţinut şi un scurt recital cuprinzând piese cu tematică religioasă. De asemenea, au ţinut să ia parte la eveniment deputatul Ionela Bruchental-Pop, primarul oraşului Ştei, Ioan Lucaciu, viceprimarul Mihai Harn şi omologul său orădean, Mihai Groza.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.