Ieri, în prezenţa a numeroşi credincioşi, s-a pus piatra de temelie la noul Centru Ortodox de Asistenţă Socială, Medicală şi Religioasă "Vasiliada" din cartierul Nufărul (în spatele pieţei). Realizarea acestei investiţii va fi posibilă prin aportul financiar al Fundaţiei Gerardus din Olanda, dar şi prin contribuţia Bisericii "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" din Velenţa. Pe acelaşi perimetru, trebuia să fie pusă piatra de temelie la Biserica "Sfântul Vasile cel Mare", însă, din cauza împotrivirii unor membri ai Permanentei Eparhiale, acest proiect nu a putut fi pus în practică. Totuşi, există promisiuni că acest lucru se va întâmpla în momentul în care construcţia va ajunge la cota 0. Piatră de temelie la un nou centru de asistenţă socială Lucrările care s-au realizat pe parcursul celor zece ani de funcţionare a Complexului de Asistenţă Socială, Medicală şi Religioasă (Cămin de bătrâni) al Fundaţiei Consistoria Efrem Beniamin din cartierul Velenţa au fost binecuvântate, ieri, slujba religioasă fiind oficiată de PS Sa Petroniu Florea Sălăjanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Bihorului şi Sălajului, înconjurat de un sobor de preoţi. Sfinţirea Căminului de bătrâni din Velenţa "Azi se împlinesc 10 ani de când am dat curs marii idei că Biserica este propovăduitoare nu numai prin cuvânt, ci şi prin faptă. Astfel, clădirea situată în faţa Bisericii "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril", din Velenţa, în care se află Căminul de bătrâni, a primit valoarea ei reală. După 1994, aici s-au făcut reparaţii capitale care au continuat până acum o săptămână, când s-a dat în folosinţă atât partea de jos, unde se găsesc şase saloane, cât şi mansarda, care adăposteşte 15 saloane, fiecare fiind dotat conform cerinţelor Uniunii Europene. Sponsorul principal a fost Fundaţia Gerardus din Olanda", a explicat Roman Pintea, preot paroh al Bisericii "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" şi director general al Fundaţiei Consistoria Efrem Beniamin. Slujba de sfinţire a lucrărilor a fost oficiată de PS Sa Petroniu Florea Sălăjanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Bihorului şi Sălajului, înconjurat de un sobor de preoţi. "Ne găsim într-unul din aşezămintele sociale ale Bisericii. Scopul Bisericii e mântuirea sufletelor omeneşti, însă e foarte important ca, pe lângă mântuirea şi sfinţirea sufletelor oamenilor, să fie realizată o operă filantropică. În Eparhia noastră, asemenea aşezăminte sociale mai există, ceea ce este un lucru îmbucurător", a spus PS Sa Petroniu Sălăjanul. La slujba de sfinţire au mai participat preoţi din Germania, Apateu (Ungaria), protopopul ortodox Dumitru Megheşan, preotul greco-catolic de la Bisericuţa din Nufărul, reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai partidelor politice, ai ASCO, ai Fundaţiilor Gerardus şi Uroki, membri ai Consiliului Parohial, precum şi numeroşi credincioşi. S-a pus "baza" Centrului Ortodox "Vasiliada" În continuare, cei prezenţi s-au deplasat în cartierul Nufărul, unde, în spatele pieţei, a fost pusă piatra de temelie la noul Centru Ortodox de Asistenţă Socială, Medicală şi Religioasă "Vasiliada". "Pentru a finaliza acest proiect, vom beneficia de sponsorizare din străinătate, mai precis prin Fundaţia Gerardus din Olanda, la care va contribui Biserica din Velenţa. Pe acelaşi perimetru, trebuia să fie pusă piatra de temelie la Biserica "Sfântul Vasile cel Mare", însă, din cauza împotrivirii unor membri ai Permanentei Eparhiale, acest lucru nu s-a întâmplat. PS Sa Petroniu Sălăjanul a promis că atunci când vom fi la cota 0 cu Centrul Ortodox de Asistenţă Socială, Medicală şi Religioasă din Cartierul Nufărul va veni personal să pună piatra de temelie la Biserică", a conchis pr. Roman Pintea. În final, preoţi şi credincioşi deopotrivă au fost invitaţi la o agapă, la restaurantul Ciuperca din Oradea.