Imediat după Sărbătorile de Paşti şi tronsonul II din noul Centru de afaceri cu produse agroalimentare din Rogerius va fi finalizat, urmând ca întreaga investiţie să fie inaugurată la mijlocul lunii iunie.

Potrivit directorului Administraţiei Domeniului Public, Liviu Andrica, după Paşti, se intenţionează mutarea comercianţilor de legume şi fructe din cort în tronsonul II din noua piaţă Rogerius. În această săptămână, pe 9 aprilie, va avea loc licitaţia pentru spaţiile comerciale din tronsonul II, pentru comercializarea cărnii, a produselor alimentare şi ambalate. Se lucrează şi la tronsonul al III-lea, dinspre liniile de tramvai.

"Aici a fost executată structura de rezistenţă, stadiul de realizare a tronsonului III este de 50%. Pe la mijlocul lunii iunie, va fi finalizat", ne-a declarat Liviu Andrica. După ce şi al treilea tronson va fi executat, aici se vor reamenaja spaţiile pentru comercianţii din fostul bazar, care parte ocupă acum şi suprafeţe din tronsonul I. Deasupra viitoarei hale de legume şi fructe s-a început amenajarea zonei verzi, destinată recreerii.

"Din 1 mai, vrem să retragem cortul şi să eliberăm zona pentru constructorul care va executa parcarea cu două nivele din faţa Spitalului Municipal şi a celui de Oncologie", ne-a mai precizat Liviu Andrica. Parcarea va avea un nivel subteran şi se vor amenaja locuri de parcare şi la sol. Sub liniile de tramvai se va amenaja un pasaj, care va ieşi la limita tronsonului III. "Centrul de afaceri cu produse agroalimentare din Rogerius va fi inaugurat pe la mijlocul lunii iunie. Vreau să-i asigur pe comercianţi că sunt spaţii suficiente şi toţi vor avea loc în noul Centru", a transmis direcorul ADP Oradea.

Structura centrului de afaceri este realizată din prefabricate. Încălzirea este realizată prin pardoseală, pe bază de curent şi pompe de căldură, pentru o parte din energie urmând să fie folosite şi panouri solare. Centrul de Afaceri cu Produse Agroalimentare din zona Rogerius este o construcţie cu regim de înălţime Sp+P+Ep, în conformitate cu tema de proiectare elaborată de către beneficiar.

La finalizare, va fi cel mai modern centru de afaceri din Oradea. Acest proiect este finanţat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 şi prevede consolidarea relaţiilor transfrontaliere de afaceri şi comerţ prin susţinerea mediului de afaceri din Oradea şi Debrecen. Proiectul a fost depus de către Primăria Municipiului Oradea, în calitate de Lider de Proiect, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Hajdu-Bihar, în calitate de Partener al Proiectului. Valoarea totală a bugetului proiectului este de 7.707.912,40 euro. Bugetul aferent investiţiei pe care Municipiul Oradea o va realiza este 6.705.313 euro, cu TVA inclus.