Începând de luni, 10 iulie 2006, comercianţii care până acum îşi desfăşurau activitatea pe străzile adiacente platoului din Piaţa Agroalimentară Nufărul vor fi mutaţi fie în Piaţa din Rogerius, fie în Piaţa Obor, în apropierea Pieţei de maşini. Măsura a fost decisă ca urmare a faptului că a crescut considerabil numărul comercianţilor en gros de produse agricole, iar platoul actual, aflat şi în reabilitare, nu mai face faţă numărului mare de solicitări. În aceste condiţii, mulţi dintre comercianţi se văd nevoiţi să-şi desfăşoare activitatea pe străzile adiacente, în condiţii improprii. "Am decis mutarea unora dintre comercianţi, parte în Piaţa Ioşia, parte în Piaţa Obor, deoarece s-a ajuns până acolo încât îşi desfăceau marfa pe străzile adiacente. Vor fi afectaţi aproximativ 100 de comercianţi", a declarat Ioan Hirţe, director general RAPAS. Orarul de funcţionare în Piaţa Obor va fi de luni până sâmbătă, inclusiv, iar în cazul în care există solicitări, piaţa va fi deschisă şi în zilele de duminică.