Fără intermediari şi fără speculanţi La cele 21 de mese din piaţa de legume şi fructe din Velenţa îşi expun produsele agricole provenite din gospodăriile proprii un număr semnificativ de producători. Locuitorii din acest cartier găsesc în piaţa lor, care nu este încă prea cunoscută, legume şi fructe de sezon, tocmai ceea ce au nevoie gospodinele în scopul conservării pentru iarnă şi pentru consumul curent. De remarcat că produsele expuse spre vânzare au un preţ convenabil, adică de producător. "Eu îmi vând produsele mele, rodul muncii mele şi a familiei. Noi, cei care vindem, ne cunoaştem între noi şi aprovizionăm această piaţă fără a trece prin mâna speculanţilor. Îi cunoaştem şi pe cei care vin de la Oşorhei să vândă aici, pentru că şi ei au legume din grădinile lor. Preţurile noastre sunt acceptabile, aşa ca să putem obţine un profit cât de mic peste cheltuielile cu munca şi producţia. Ne bucurăm atunci când vedem pe faţa cumpărătorului că este mulţumit şi merge cu sacoşa plină de la piaţă", ne spunea, zilele trecute, un vânzător pe nume Ioan Sărăcuţ. Se poate confirma faptul că vânzătorii din piaţa Velenţa au dreptate şi din ceea ce spun cumpărătorii, care ne-au mărturisit că sunt mulţumiţi de preţurile ce se practică aici, unde nu sunt la cheremul celor care nu au trudit pentru obţinerea recoltei. Apoi, mai trebuie menţionat că, în cea mai mare parte, produsele cumpărate sunt obţinute în condiţii ecologice, fără prea multe chimicale.