Pianista Teodora Tonea, la primul concert cu orchestră
Sala Enescu-Bartok a Filarmoncii de Stat Oradea a fost aseară gazda unui concert simfonic care l-a avut la pupitrul dirijoral pe maestrul Janko Zsolt, iar în calitate de solistă, pe Teodora Tonea, o tânără pianistă care a copilărit la Oradea, actualmente studentă la Glasgow. Din program au făcut parte: C. Debussy: Preludiu la după-amiaza unui faun, E. Grieg: Concert pentru pian şi orchestră în la minor, op. 16, C. Debussy: Printemps, respectiv M. Ravel: La Valse.
Teodora Tonea s-a născut în judeţul Alba, dar de la vâsta de cinci ani a copilărit în Oradea, unde a urmat Liceul de Artă din localitate. Ulterior, a fost acceptată la Academia Regală Scoţiană de Muzică şi Teatru din Glasgow, un vis mai vechi de-al tinerei fiind acela de a studia în străinătate. Între timp, a optat şi pentru o bursă Erasmus la Verona. După ce va obţine diploma la Academia din Glasgow, Teodora este hotărâtă să urmeze cursuri postuniversitare şi, ulterior, o carieră muzicală. "Noi am pornit anul trecut un proiect prin care intenţionăm să aducem cât mai mulţi tineri valoroşi pe scena Filarmonicii şi, dacă se poate, tineri care provin din Oradea, Bihor sau Transilvania. Scopul este acela ca oraşul nostru să redevină o pistă de lansare a tinerelor talente", a precizat Todor Albert, directorul Filarmonicii, în cadrul unei conferinţe de presă. Pentru tânăra pianistă Teodora Tonea, concertul simfonic de aseară a fost primul susţinut cu orchestră. Programul concertului s-a axat, în principal, pe literatura muzicală impresionistă (Debussy, Ravel), mai puţin concertul lui Grieg, compozitor care reprezintă şcoala naţională norvegiană din a doua jumătate a secolului XIX. La pupitrul dirijoral s-a aflat Janko Zsolt, dirijorul Filarmonicii de Stat Oradea şi al Operei Maghiare din Cluj-Napoca.
Următorul concert simfonic de la Filarmonica de Stat va avea loc joi, 3 martie, de la ora 19.00, în Sala Enescu-Bartok, prilej cu care conducerea instituţiei de cultură orădene îl va sărbători pe dirijorul clujean Emil Simon (cunoscut şi de publicul orădean), cu ocazia împlinirii a 50 de ani de activitate artistică, în luna martie împlinindu-se cinci decenii de la debutul său dirijoral. Pentru a marca acest moment aniversar, a fost invitat un pianist de excepţie, Csiky Boldizsar, cunoscut, de asemenea, de melomanii orădeni, profesor la Academia de Muzică din Cluj-Napoca şi vechi prieten al Filarmonicii din Oradea. Cei doi artişti invitaţi vor prezenta un program clasic axat pe muzica lui Mozart şi Beethoven.



Frumos concert, frumos si bine cantat! Felicitari si pianistei si dirijorului si organizatorilor si evident orcchestrei!
Frumos concert, frumos si bine cantat! Felicitari si pianistei si dirijorului si organizatorilor si evident orcchestrei!