Ca în fiecare an, orădenii se vor putea bucura de sărbătoarea trecerii în Noul An sub o ploaie de artificii multicolore, care, timp de 32 de minute, vor brăzda cerul. Începând cu ora 20.00, va fi dat startul petrecerii de Revelion, care va fi organizată în faţa Primăriei Oradea. Aici a fost montată o scenă, iar DJ Filip Adrian va alimenta întreaga seară distracţia ce se va încinge pe străzile orădene. Începând cu ora 24.00, petrecăreţii vor asista mai bine de o jumătate de oră la un spectacol inedit de artificii. "În acest an, focurile de artificii vor dura mai mult, iar spectacolul oferit de firma Pyro-Tehnic Transilvania va fi mai variat", ne-a declarat Alexandru Pop, directorul Casei de Cultură a Municipiului Oradea. Întreaga cantiate de muniţii şi celelalte cheltuieli legate de organizarea acestui eveniment au costat municipalitatea orădeană aproximativ 190 de milioane de lei.