Petrece un weekend în Bihor - Târgul de turism, la a doua ediţie
Consiliul Judeţean Bihor va organiza în acest sfârşit de săptămână a doua ediţie a Târgului de turism "Petrece un weekend în Bihor". Până în prezent, 37 de participanţi şi-au manifestat interesul faţă de evenimentul care se va desfăşura în Pasajul Vulturul Negru din Oradea. Manifestarea va cuprinde şi o serie de acţiuni culturale, menite să atragă cât mai mulţi vizitatori, de toate vârstele.
Deschiderea oficială a Târgului de turism va avea loc sâmbătă, 15 mai a.c., la ora 11.00, orădenii urmând să aibă la dispoziţie două zile pentru a cunoaşte ofertele unora dintre pensiunile şi hotelurile din Bihor. Prin acest eveniment, Consiliul Judeţean Bihor urmăreşte promovarea destinaţiilor turistice din judeţul nostru, precum şi a sectoarelor specifice din domeniul turismului, oferind expozanţilor posibilitatea de a relaţiona, negocia şi vinde pachete turistice sub acelaşi acoperiş. Organizatorii asigură standuri gratuite tuturor expozanţilor. Alături de ofertele speciale pregătite de către expozanţi, vizitatorii târgului vor avea parte şi de un program artistic susţinut pe parcursul celor două zile de artişti bihoreni consacraţi. Printre cei care vor destinde atmosfera se vor număra Ansamblurile Crişana, Auşana şi Galagonya, precum şi trupele de dans Feeling Dance şi Boom Box. De asemenea, au fost pregătite mai multe momente pentru cei mici, cum ar fi ateliere de face-painting sau creaţie, iar Teatrul "Arcadia" va susţine, în fiecare zi, de la ora 12.00, câte un spectacol. Totodată, vizitatorii vor putea admira o expoziţie de ţesături şi cusături, respectiv prezentări practice la roata olarului. "Într-un moment de criză târgul este o mână întinsă agenţilor economici bihoreni din domeniul turismului. Am observat că suferim la capitolul promovare. Bugetele sunt mici, oamenii reduc cheltuielile şi prima dată taie fondurile alocate promovării. Fiecăruia în parte îi este foarte greu să se descurce, dar împreună putem întreprinde acţiuni de o mai mare amploare, cu efecte benefice şi putem învăţa unii de la alţii", a declarat Dumitru Voloşeniuc, vicepreşedintele CJ Bihor. În acest moment, în Bihor în evidenţele CJ sunt 200 de pensiuni şi hoteluri, la care se mai adaugă 100 de pensiuni care nu sunt autorizate.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.