După un an şi jumătate, mâine, 6 mai, începând cu ora 10.30, Peştera Vadu Crişului va reintra în circuit turistic. Consiliul Judeţean şi Muzeul Ţării Crişurilor, administratorul peşterii, precum şi firma Elco Oradea au reuşit să finalizeze o investiţie care a avut drept scop reelectrificarea acestui monument al naturii, protejat prin lege, care, de acum înainte, va putea fi redescoperit în întreaga sa frumuseţe. După deschiderea oficială, peştera din Vadu Crişului va putea fi vizitată în grupuri organizate, minimum 10 persoane şi maximum 25 de persoane, începând de duminică, 7 mai, conform următorului program: miercuri-duminică, între orele 9.30 şi 17.30, cu precizarea că ultimul grup va intra la ora 16.30. Preţul de intrare va fi de 5 RON, pentru adulţi, respectiv 3 RON, pentru elevi, studenţi, militari şi pensionari. Accesul gratuit este valabil şi pentru veteranii de război, persoanele cu handicap, copiii din clasele de asistenţă socială, precum şi pentru lucrătorii actuali şi pensionarii din reţeaua muzeistică naţională.