Peste Ziua Muzeelor s-a lăsat seara de gală
Pornind de la genericul "Muzeele pentru armonia socială", sub care s-a desfăşurat în acest an Ziua Internaţională a Muzeelor, Complexul "Muzeul Ţării Crişurilor" a organizat ieri, la Filarmonica de Stat din Oradea, o seară de gală, care a debutat cu recitalul susţinut de Oana Lianu, supranumită "prinţesa naiului", artistă cu o carieră artistică de excepţie.
Rafinamentul interpretativ, virtuozitatea impresionantă, dublate de o prezenţă scenică magnifică, o confirmă pe Oana Lianu ca fiind unul dintre artiştii unici ai lumii. A dovedit-o şi aseară, prin recitalul extraordinar care a cuprins atât piese din repertoriul internaţional, cât şi din folclorul românesc. Printre aprecierile făcute la adresa artistei se remarcă şi cea a marelui compozitor român contemporan Tudor Jarda: "Naiul Oanei vibrează atingând culmile perfecţiunii". O noutate a fost prezenţa, în oraşul de pe Crişul Repede, a celebrului clovn Miloud Oukili, din Franţa, care a reuşit, de-a lungul anilor, să prezinte un spectacol, împreună cu copii ai străzii din Bucureşti, pe diferite continente ale lumii, spectacolul având genericul "Un nas roşu contra indiferenţei". Fundaţia Parada, creată de el în 1996, în parteneriat cu Grupul pentru Relaţii Transculturale, din Italia, au sprijinit, în ultimii ani, proiectul de dezvoltare a unor activităţi artistice derulate pentru a atrage atenţia asupra nevoii de reintegrare în societate a copiilor străzii, în general, şi din Bucureşti, în special. Aseară, clovnul Miloud Oukili a fost premiat cu o diplomă de excelenţă din partea Ministerului Culturii pentru activitatea sa alături de orfanii din România.
Ziua Internaţională a Muzeelor, sărbătorită, începând din 1977, în fiecare an la 18 mai, a constituit, iată, un bun prilej pentru creşterea gradului de conştientizare a importanţei rolului şi status-ului muzeelor în demersul de promovare a armoniei şi incluziunii sociale.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.