1.120 de miliarde de lei este suma pe care consilierii locali va trebui să o împartă în următoarea lor şedinţă, ce va avea loc săptămâna viitoare, când va fi supus spre aprobare bugetul local pe anul 2004. În proiectul de buget, este prevăzută continuarea etapei a doua de reabilitare a străzilor, o investiţie ce se ridică la suma de 150 miliarde de lei, prima investiţie majoră, în timp ce 51 de miliarde de lei vor fi dirijate spre achiziţionarea de autobuze şi tramvaie. O sumă importantă, de 40 miliarde de lei, va fi alocată investiţiilor iniţiate de Administraţia Patrimoniului Imobiliar, cum ar fi amenajarea Stadionului Municipal, reparaţii de şcoli şi la Cetatea Oradea, bazinul acoperit din Ştrandul Municipal, precum şi pentru lucrările tehnică-edilitare de la sălile de sport ale Colegiilor "Partenie Cosma" şi "Traian Vuia". Pentru investiţiile proprii ale primăriei (amenajarea Parcului 22 şi 1 Decembrie, pregătirea terenului pentru blocul ANL de pe Decebal, amenajarea pasajului de pe bulevardul Dacia, realizarea Parcului Olosig, consolidarea pasarelei de la Centrul de Calcul), a fost propusă alocarea a 120 miliarde de lei. Şcolile orădene vor beneficia de un program de întreţinere, reparaţii şi consolidare, care va trebui să se încadreze într-un buget de 120 miliarde de lei. La capitolul cultură, cultele şi sportul vor fi prevăzute cu doar 23 miliarde, iar pentru întreţinerea curentă a drumurilor s-au alocat 60 miliarde de lei. În ceea ce priveşte serviciul de salubritate al oraşului, amenajarea spaţiilor verzi, menţinerea curăţeniei în oraş, acestuia i se vor aloca 67 de miliarde de lei, iar pentru iluminatul public şi alte servicii publice (ştearnd, pieţe, w.c.-uri), se doreşte să se aloce 47 de miliarde. La ora actuală, bugetul local a atins suma de 1.506 miliarde de lei, comparativ cu suma estimată de 1.793 de miliarde. Până la sfârşitul anului în curs, nivelul de colectare a taxelor locale va fi de 92-94%, un nivel ce se va situa în limitele obişnuite.