Întrucât peste două săptămâni, actorii Teatrului de Stat Oradea vor intra în vacanţă, conducerea instituţiei a organizat, miercuri, o conferinţă de presă. În finalul întâlnirii, Lucian Silaghi a anunţat că teatrul se va închide pe 1 septembrie, pentru restaurarea interiorului clădirii, astfel că ediţia din acest an a Festivalului de Teatru Scurt a fost anulată, urmând ca, începând din 2008, evenimentul să se desfăşoare anual. Luna turneelor pentru actorii orădeni Pentru Trupa "Iosif Vulcan", luna mai a fost plină de turnee, atât în ţară, cât şi în străinătate. În perioada 8-18 mai, a participat la Festivalul internaţional de teatru al Mării Negre de la Trabzon, Turcia, unde a prezentat spectacolul "Salonul nr. 6", de A.P. Cehov, în regia artistică a lui Petru Vutcărău, scenografia aparţinând Vioarei Bara. "Festivalul de la Trabzon este unul dintre cele mai importante festivaluri de teatru din Turcia. Spectacolul nostru a fost foarte bine primit atât de public, cât şi de critica de specialitate. Este dureros însă că această trupă nu este apreciată, nici pe sfert, în oraşul său natal, cât a fost în Trabzon", a spus Elvira Rîmbu, directorul artistic al TSO. Pentru actorii noştri, a urmat un alt turneu important, cu spectacolele "Şi miniştrii calcă strâmb", de Ray Cooney, regia Daniel Vulcu, şi "Salonul nr. 6", la Bistriţa şi Botoşani. La rândul său, Trupa "Szigligeti", a Teatrului de Stat Oradea, a participat la Festivalul naţional al minorităţilor naţionale de la Gheorgheni. Directorul artistic al trupei, Meleg Vilmos, şi-a manifestat dorinţa ca actorii orădeni să beneficieze, cu sprijinul autorităţilor locale, de o sală de studio adecvată. Închiderea stagiunii 2006-2007 Spectacolul care va închide actuala stagiune, "Şi miniştrii calcă strâmb", se va juca pe 13 iunie. Până atunci, vor fi reluate: "Steaua fără nume", în 5 şi 7 iunie, "Cenuşăreasa" şi "Praf în ochi", în 6 iunie, respectiv "Victima şi călăul", în zilele de 8, 10 şi 13 iunie, în Sala Studio. În ce priveşte lucrările de restaurare la clădirea teatrului, Lucian Silaghi ne-a declarat că au fost alocaţi, de către CJ Bihor, 900.000 lei pentru refacerea interioară a instituţiei, precum şi 50.000 lei pentru achiziţionarea unui autoturism pentru teatru. De menţionat că, până în 15 august a.c., se vor încheia lucrările de refacere a faţadei laterale, schimbare a ferestrelor şi iluminatul arhitectural.