Peste 60.000 de Dacii 1300 au ajuns în Bihor
Din acestea aproape toate mai circulă
Recent, a ieşit pe porţile fabricii ultimul automobil Dacia 1300. După de 36 de ani, maşina tradiţională a românului şi-a dat obştescul sfârşit. Ultima Berlină care a ieşit de pe linia de producţie este de culoare albă şi va ajunge la muzeu. Aceeaşi soartă o va avea şi ultima Dacie Break, care este de culoare roşie. În total, au fost fabricate 1.959.730 de Dacii Berline, din care 500.000 au fost exportate. Din totalul Daciilor 1300 fabricate de la începuturi, 60.385 au ajuns în judeţul Bihor. Interesant este că aproape toate se mai află în circulaţie.
Prima Dacie 1300 a folosit-o primarul
Primul automobil Dacia a fost fabricat în data de 20 august 1968, pentru ca în luna aprilie a anului următor, primele Dacii 1300 să ajungă pe piaţă. De atunci, în cei 36 de ani, au fost produse în uzinele de la Piteşti un număr de 1.959.730 de automobile. În Oradea, primul automobil Dacia 1300 a fost înmatriculat în luna iunie a anului 1969 şi a aparţinut Sfatului Popular Municipal. Automobilul a devenit maşina de serviciu a primarului din aceea perioadă. Următorii pe listă au fost miliţienii, care au primit în luna decembrie a aceluiaşi an două automobile Dacia 1300.
Miliţia şi Securitatea se mândreau cu Dacia 1300
Până în anul 1972, în Bihor, au fost înmatriculate alte 205 automobile Dacia 1300. Dintre acestea, doar 37 au fost înmatriculate pe persoane fizice. Primii posesori ai noilor automobile Dacia au fost directorii celor mai mari fabrici din judeţ, şefii din Miliţie şi Securitate, precum şi şefii din Procuratură, respectiv Direcţia Silvică. Nici unul dintre automobilele înmatriculate înainte de anul 1972 nu se mai află în circulaţie.
Peste 1.000 de Dacii pe an
Începând cu anul 1972, numărul de automobile Dacia 1300 produse s-a mărit, astfel că tot mai multă lume a reuşit să intre în posesia lor. Între 1972 şi 1975, anual, în Bihor, erau înmatriculate între 1.000 şi 1.500 automobile Dacia 1300. După 1975, numărul Daciilor înmatriculate în judeţ a trecut de 2.000 într-un an, pentru ca, între anii 1980 şi 1985, să scadă din nou sub 1.500 pe an, datorită creşterii numărului de automobile produse pentru export.
După 1989, bihorenii au ales vechiturile din Occident
Între 1985 şi 1989, numărul Daciilor 1300 înmatriculate a înregistrat o nouă creştere în judeţ, pentru ca în următorii doi ani numărul automobilelor Dacia 1300 înmatriculate în judeţ să scadă din nou, ajungând ca în 1992 să fie înmatriculate doar 550 de autoturisme. După introducerea unor legi care au oprit importul masiv de automobile vechi din Vest, prin anul 1995, numărul Daciilor cumpărate de bihoreni a început să crească din nou, ajungând în ultimii ani la cote apropiate de cele înregistrate în perioada în care bihorenii nu aveau posibilitatea să cumpere decât Dacii. De fapt, fiind singurul automobil accesibil românilor înainte de 1989, s-a ajuns ca pentru a intra în posesia unei astfel de maşini românii să aştepte doi, trei ani.
Doar 2.300 de Dacii au ajuns la fier vechi
În acest moment, în judeţ sunt înmatriculate 58.089 de automobile Dacia 1300. Aceasta înseamnă că din totalul automobilelor Dacia 1300 produse de la începuturi şi cumpărate de orădeni, după 36 de ani, doar un număr de 2.296 de Dacii 1300 pot fi casate şi pot ajunge la fier vechi. De fapt, în acest moment aproape toate automobilele fabricate din anul 1972 încoace se mai află în circulaţie. În Bihor cele mai vechi Dacii 1300 înmatriculate datează tot din anul 1972. Chiar în urmă cu două zile, poliţiştii din cadrul Biroului Înmatriculări Auto au înmatriculat un automobil Dacia 1300 fabricat în anul respectiv.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.