În anul 2005, în cadrul serviciului de paşapoarte, au avut loc lucrări de modernizare a spaţiilor în care acesta funcţionează, fiind aduse modificări fluxului de primire a cererilor de eliberare a documentelor, astfel încât să fie eliminate cozile. De asemenea, Bihorul a fost desemnat judeţ pilot pentru eliberarea paşapoartelor în regim de urgenţă, fără documente justificative, în schimbul achitării unei taxe în valoare de un milion de lei. Modernizarea serviciului de paşapoarte a început în 2005, o dată cu schimbarea prefectului. Noul reprezentant al Guvernului în Bihor, Ilie Bolojan, a ales să se implice în reformarea serviciilor aflate în subordinea instituţiei pe care o conduce. După ce a fost modificat spaţiul de primire şi ghişeele, astfel încât cetăţenii să poată intra în contact direct cu angajaţii serviciului şi să fie eliminate cozile, au fost achiziţionate echipamentele necesare pentru eliberarea cât mai promptă a documentelor. La jumătatea anului trecut, în urma intervenţiilor prefectului Ilie Bolojan, serviciul de paşapoarte a primit aprobarea din partea guvernului de a percepe o taxă suplimentară de un milion de lei pentru eliberarea documentului în regim de urgenţă, într-o singură zi, fără să fie necesare documente justificative. După aplicarea acestei prevederi, sumele încasate au fost mult mai mari. Astfel, anul trecut, pentru eliberarea în regim de urgenţă a paşapoartelor, au fost încasate 3,7 miliarde, în timp ce, în 2004, s-au strâns doar 173 de milioane. Numărul total al paşapoartelor eliberate în 2005 a depăşit 46.000, în comparaţie cu anul precedent, când au fost tipărite 39.800 de astfel de documente. Astfel, potrivit şefului serviciului de paşapoarte, Florian Butuc, au fost eliberate zilnic aproximativ 250 de paşapoarte, din care, în medie, 40 erau în regim de urgenţă. Cele mai multe solicitări au fost înregistrate în perioada sărbătorilor, fiind înregistrate, în unele zile, cereri pentru 80 de paşapoarte în regim de urgenţă. Trebuie precizat că, pentru un document, eliberat în termen de şapte zile de la depunerea cererii, se plăteşte, la CEC, o taxă de 962.000 lei. În ceea ce priveşte programul de lucru cu publicul, acesta este de luni până vineri, între orele 7.00 şi 17.00, audienţele fiind programate marţea şi joia, între orele 13.00 şi 15.00. Informaţii pot fi obţinute de la numărul de telefon 415.138.