Peste 40 de producători români se reunesc în Piaţa Unirii, în perioada 27-30 august, Lavanda Fest la Oradea
Peste 40 de producători și creatori români sunt așteptați la Lavanda Fest Oradea, evenimentul dedicat produselor autentice, realizate în ateliere și afaceri locale. Festivalul va avea loc în perioada 27-30 august, în Piața Unirii din Oradea, iar accesul publicului va fi gratuit.
De la celebrul kürtőskalács cu lavandă, singurul de acest fel din România, până la limonada cu lavandă, miere cu lavandă, creme, uleiuri, săpunuri și alte cosmetice artizanale cu lavandă, festivalul aduce la Oradea produse care transformă una dintre cele mai iubite plante aromatice într-o experiență pentru toate simțurile. Dincolo de întâlnirea cu producătorii și creatorii români, publicul se va putea bucura de concerte, programe artistice și ateliere gratuite pentru copii, care vor transforma Lavanda Fest într-o experiență pentru întreaga familie. Timp de patru zile, vizitatorii vor putea descoperi creațiile producătorilor români veniți din toate colțurile țării, vor putea afla poveștile din spatele produselor și îi vor întâlni chiar pe oamenii care le realizează.
„Lavanda va fi, desigur, una dintre vedetele evenimentului, dar oferta festivalului nu se oprește aici. La standuri vor putea fi găsite și bijuterii, decorațiuni, accesorii sau articole vestimentare, toate create în România, în serii mici și cu o atenție aparte pentru ingrediente, materiale și detalii”, anunţă organizatorii.
Inițiativa Lavanda Fest a pornit în anul 2021, din dorința de a aduce mai aproape de public producătorii locali și produsele realizate cu grijă, în România. În cei cinci ani și peste 50 de ediții de festival, numărul vizitatorilor a crescut remarcabil, iar interesul pentru cumpărăturile făcute direct de la producători a devenit tot mai mare.
„Lavanda Fest a pornit din dragoste pentru lavandă, dar a crescut datorită oamenilor. Am văzut, cu fiecare ediție, un public tot mai numeros și mai interesat să descopere cine se află în spatele produselor pe care le cumpără. Oamenii caută gusturi autentice, ingrediente atent alese și obiecte care au o poveste. Își doresc și alternative la produsele pe care le găsesc în marile lanțuri de magazine. Pentru noi, festivalul înseamnă mai mult decât un târg al creatorilor autohtoni, este locul în care producătorii români sunt văzuți, cunoscuți și susținuți”, declară Flori Vioreanu, organizatoarea Lavanda Fest.
Lavanda Fest Oradea se desfășoară în perioada 27-30 august, în intervalul orar 10.00-22.00, în Piața Unirii din Oradea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.